Se reduc impozitele pentru persoanele cu handicap și se actualizează taxarea clădirilor vechi. Anunț de ultimă oră de la Finanțe 

27 02. 2026
Nazare - capital social SRL ministrul finantelor

Măsurile urmăresc să scadă presiunea fiscală asupra persoanelor vulnerabile, să coreleze impozitele cu valoarea reală a proprietăților, să ofere mai multă flexibilitate autorităților locale, să faciliteze accesul la activități sportive, precum și să stimuleze renovarea clădirilor vechi, contribuind la creșterea calității vieții și la incluziunea socială, arată Ministerul Finanțelor.

”Am făcut aceste modificări pentru a corecta inechități și pentru a aduce mai multă coerență în sistemul fiscal. Persoanele cu dizabilități trebuie sprijinite într-un mod proporțional cu realitățile pe care le trăiesc, iar impozitarea clădirilor trebuie să reflecte corect valoarea și vechimea acestora. În același timp, este important să oferim autorităților locale instrumente mai flexibile, astfel încât deciziile fiscale să fie adaptate nevoilor comunităților, într-un cadru predictibil și responsabil. Contestația la CCR privind pachetul 2 a redus semnificativ timpul disponibil la finalul lunii decembrie pentru analiza impactului modificărilor la nivelul localităților. Această constrângere a făcut necesară revenirea cu ajustări punctuale decise de coaliția de guvernare, pentru a asigura o aplicare corectă și echilibrată începând cu anul fiscal 2026”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Reduceri de impozit pentru persoanele cu handicap

Proiectul de act normativ prevede:

  • Reducerea cu 50% a impozitului pe clădirea de domiciliu pentru persoanele cu handicap grav și pentru reprezentanții legali care au în îngrijire persoane cu handicap grav;
  • Reducerea cu 25% a impozitului pe clădirea de domiciliu pentru persoanele cu handicap accentuat și pentru reprezentanții legali ai acestora;
  • Aplicarea acelorași cote de reducere (50%, respectiv 25%) pentru terenul aferent clădirii de domiciliu;
  • Reducerea cu 50% sau 25% a impozitului pentru un singur mijloc de transport (sub 2000 cmc), în funcție de gradul de handicap.

Astfel, familiile vizate vor plăti mai puțin la impozitul pe casă, teren și mașină, reducând cheltuielile anuale fixe. Reducerile se acordă pe baza documentelor depuse la direcția locală de taxe și impozite.

Pentru a reflecta realitatea valorii de piață și uzura în timp a imobilelor, proiectul introduce:

  • Reducerea valorii impozabile cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani;
  • Reducerea valorii impozabile cu 25% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani.

Totodată, în cazul efectuării unor lucrări de renovare majoră care conduc la creșterea valorii clădirii cu minimum 50%, anul terminării construcției se actualizează din punct de vedere fiscal, asigurând un tratament echilibrat și coerent.

Sprijin pentru activitățile sportive

Modificările aduc clarificări privind regimul fiscal al clădirilor utilizate pentru desfășurarea de activități sportive, cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat. Măsura aduce mai multă predictibilitate pentru cluburi, investitori și administrații locale care dezvoltă infrastructură sportivă.

Consolidarea autonomiei locale

Pentru anul 2026, autoritățile locale pot revizui, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, hotărârile privind cotele adiționale la impozitele și taxele locale, în sensul reducerii acestora.

De asemenea, sumele achitate în plus de contribuabili vor fi regularizate sau restituite, conform prevederilor legale.

Prin aceste modificări, Ministerul Finanțelor introduce reguli mai clare, impozite mai corect calculate și sprijin direct pentru categoriile vulnerabile, începând cu anul fiscal 2026.