Chiar se schimbă banii? Declarația unui înalt oficial din Europa

Suveranitatea economică pe care moneda euro o garantează Europei ar putea fi "ameninţată" dacă Europa nu adoptă un euro digital, a declarat marţi guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau, transmite AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 06 ian. 2026, 13:30
Chiar se schimbă banii? Declarația unui înalt oficial din Europa

„Lansat în urmă cu mai bine de 25 de ani, euro reprezintă cel mai mare pas al Europei către suveranitate şi un imens succes popular, susţinut de 82% dintre cetăţenii europeni. Însă astăzi, această realizare obţinută cu greu ar putea fi ameninţată dacă nu garantăm rolul esenţial al monedei băncii centrale „suverane” în lumea digitală”, a declarat guvernatorul Băncii Franţei la o conferinţă organizată la Paris.

Eurosistemul a „luat deja măsuri pentru a oferi publicului larg un euro digital”, care îşi propune să „emite o „bancnotă digitală” concepută pentru a transpune caracteristicile numerarului în lumea digitală, păstrând în acelaşi timp rolul de ancorare al monedei băncii centrale”, a afirmat Francois Villeroy de Galhau

Comisia Europeană a propus reglementarea monedei euro digitale în iunie 2023.

Potrivit lui Villeroy de Galhau, luna trecută, „Consiliul Uniunii Europene a susţinut în unanimitate acest proiect şi a convenit asupra unui euro digital autentic, care să acopere atât cazurile de utilizare online, cât şi cele offline, care (…) ar oferi un grad ridicat de confidenţialitate”.

Conform propunerilor Consiliului European, moneda euro digitală ar fi disponibilă online sau offline, ceea ce înseamnă că ar putea fi utilizată chiar şi fără o conexiune la internet. Sunt prevăzute limite pentru cantitatea totală de euro digitali care pot fi deţinuţi în orice moment în conturi online şi portofele digitale.

Textul defineşte, de asemenea, cadrul în care furnizorii de servicii de plată, adică băncile, vor fi compensaţi.

În timpul unei perioade de tranziţie, de cel puţin cinci ani, comisioanele interbancare şi comisioanele serviciilor comerciale vor fi plafonate la un nivel bazat pe comisioanele pentru metode de plată comparabile, adică 0,20% din valoarea tranzacţiei. După perioada de tranziţie, plafoanele comisioanelor vor fi stabilite pe baza costurilor reale asociate cu euro digital.

„După votul aşteptat din Parlamentul European în luna mai, intenţionăm să desfăşurăm un proiect pilot începând cu 2027 şi să lansăm, eventual, moneda euro digitală în 2029”, a adăugat guvernatorul Villeroy de Galhau.

În 2023, responsabili BCE au demarat faza de pregătire a proiectului euro digital, care urma să se întindă pe o perioadă de doi ani, sperând că Uniunea Europeană va adopta între timp regulile necesare pentru lansarea echivalentului digital al bancnotelor şi monedelor euro. Însă guvernele naţionale şi Parlamentul European încă nu au ajuns la un acord.

Te-ar mai putea interesa și
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru operatorii de pariuri sportive, cu zeci de miliarde de dolari în joc,......
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...