Bucureştiul în schimbare: proiecte de jumătate de miliard de euro vor lua locul fostelor fabrici comuniste

O jumătate de miliard de euro vor înghiţi, în primă fază, proiectele imobiliare care vor lua locul fostelor fabrici din Capitală în următorii ani. Muncitorii sunt prezenţi deja pe şantierele a cinci proiecte, iar în perioada următoare vor fi demarate şi lucrările la alte proiecte. 
Andrada Ghira - joi, 09 iul. 2015, 21:04
Bucureştiul în schimbare: proiecte de jumătate de miliard de euro vor lua locul fostelor fabrici comuniste

Mulţi dintre investitorii care au cumpărat platforme industriale, adevărate mine de aur pentru investiţii datorită poziţiei bune a terenului, au aşteptat să treacă criza şi să crească cererea pentru noi birouri sau locuinţe. 

Este şi cazul celor de la Vastint România, divizia de imobiliare a grupului Inter IKEA, care au demarat lucrările la proiectul de la Timpuri Noi la cinci ani de la achiziţia terenului. Pe terenul fostei fabrici a început în acest an construcţia primei faze din proiectul de birouri, locuinţe şi spaţii comerciale, investiţie care se ridică la circa 50 de milioane de euro. Vastint a plătit pe teren 34,6 milioane de euro.

Un alt proiect la care se lucrează încă de la sfârşitul anului trecut este cel al austriecilor de la Immofinanz, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa imobiliară din România. Fosta fabrică Electronica din Pipera este înlocuită cu spaţii de birouri. În prima clădire, compania va investi 35 de milioane de euro.  În total, noul proiect, care completează birourile Iride, deţinute tot de Immofinanz, va avea o suprafaţă închiriabilă de 40.000 mp. Austriecii au cumpărat în 2007 terenul de patru hectare cu 16 milioane de euro. 

Muncitori sunt şi pe şantierul Oregon Park, construit de Portland Trust pe locul unde odinioară era fabrica de mobilă Pipera. Pe terenul de 4 ha, cumpărat anul trecut de la italienii de la Nusco, Portand ridică două clădiri cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 mp. 20 de milioane de euro a fost preţul plătit pe terenul din Pipera. 

După cinci ani de pauză, omul de afaceri Ion Rădulea, proprietarul fostei pltforme Semănătoarea, a reluat anul trecut investiţiile în continuarea dezvoltării proiectului Sema Parc. 12 milioane de euro vor fi investite în reconversia a două hale în clădiri de birouri care vor avea o suprafaţă închiriabilă de 42.000 mp.

Şi Prodplast, firmă controlată de Florin Pogonaru, a demart anul acesta lucrările de construcţie la mallul Veranda de lângă Obor. Investiţia în centrul comercial de 25.000 mp este de 60 de milioane de euro, iar terenul a aparţinut fabricii Prodplast, care a fost relocată. Veranda urmează să-şi deschidă porţile anul viitor.

Unde mai sunt planuri 

Austriecii de la CA Immo speră să pornească în această toamnă construţia unui proiect amânat de criză. Unde în trecut funcţiona fabrica Spicul, asutriecii vor să construiscă spaţii de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 37.000 mp. Investiţia anunţată pentru terenul de 7.000 mp pe care il deţine din Spicul a fost de 70 de milioane de euro. Un alt proprietar de teren din fosta fabrică este familia Tănăsoiu, care a plătit şase milioane de euro dezvoltatorului Hercesa pentru 12.700 mp, iar o altă parcelă de 5.300 mp este încă în proprietatea Hercesa.

Anul acesta, o familie din Turcia care a cumpărat 3,3 hectare din terenul Turbomecanica are în plan construcţia a circa 1.000 de locuinţe. Aproape de staţia de metrou Păcii, turcii vor să ridice blocuri de 11 etaje. În primă fază vor fi construite 300 de apartamente cu 10-12 milioane de euro. Per total, investiţia în proiectul Rotar Residence s-ar ridica la circa 40 de milioane de euro.

În cealaltă parte de Bucureşti, Daniel Drăgulin şi Robertino Georgescu, cei care se află în spatele Metropolitan Residence, vor plăti în decurs de trei ani 18 milione de euro penru terenul de circa 14 ha cumpărat de la Policolor pe Bulevardul Theodor Pallady. Cei doi vor mai deţineau un teren de 1,4 ha pe care l-au alipit terenului cumpărat de la producătorul de vopsele, acolo unde deja se construieşte. În total, proiectul celor doi ar urma să ofere circa 6.000 de locuinţe pe piaţă. 

Spaniolii de la Gran Via, care au investi 120 de milioane de euro în achiziţia de foste platforme industriale – Tricodava, Frigocom şi Electrotehnica, se pregătesc de demararea lucrărilor la un nou proiect rezidenţial în Bucureşti. Pe cele circa 3,6 ha pe care le mai deţine din platforma Electrotehnica, peste drum de Plaza Mall, spaniolii au în plan construcţia de apartamente.

Globalworth, compania fondată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a cumpărat recent cu 25 de milioane de euro terenul de 3,2 ha deţinut de Automatica Bucureşti, potrivit Capital.ro. Pe acest teren, unde se află şi Hala Ford, Globalworth pregăteşte investiţii de 140 de milioane de euro în blocuri de apartamente, dar şi spaţii comerciale şi de birouri.

Un alt teren cumpărat de Vastint este cel deţinut anterior de Baduc, amplasat în zona Pasajului Basarab. În luna aprilie a acestui an, Vastint a primit autorizaţie de la Primăria Sector 6 pentru organizarea lucrărilor de şantier pe terenul din Plevnei 159. Terenul de 2 ha a fost cumpărat cu 13 milioane de euro, iar planurile companiei prevăd construcţia de clădiri de birouri cu o suprafaţă construită de 50.000 mp.

După ani în care s-a speculat deschiderea celui de-al doilea magazin IKEA în România, retailerul a anunţat oficial în luna iunie achiziţia unui teren de 14 ha pe Bulevardul Theodor Pallady, pe care a fost fabrica Anticorosiv. Oficialii IKEA nu au oferit un orizont de timp în ceea ce priveşte deschiderea celui de-al doilea magazin şi nici informaţii cu privire la investiţia necesară. Din anunţurile oficiale, din 2007, atunci când a fost deschis primul magazin IKEA, investiţia s-a ridicat la 25 de milioane de euro.

Kiseleff Development, în spatele căreia se află Ionuţ Dumitrescu, cel care a dezvoltat Eurisko, vândută ulterior celor de la CB Richard Ellis, a cumpărat anul trecut terenul fostei fabrici de bere Griviţa din Bucureşti de la grupul olandez Heineken. Investiţia anunţată a fost de 40 de milioane de euro într-un proiect care va cuprinde spaţii de birouri, un centru comercial, dar şi o berărie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei, afirmă şeful diplomaţiei estone
Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei, afirmă şeful diplomaţiei estone
Conflictul actual din Ucraina arată ce s-ar fi putut întâmpla Estoniei dacă nu ar fi devenit membră a NATO acum 20 de ani, a afirmat vineri ministrul de externe eston Margus Tsahkna, relatează......
Dacia Sandero conduce clasamentul înmatriculărilor pe piața europeană după primele două luni din 2024
Dacia Sandero conduce clasamentul înmatriculărilor pe piața europeană după primele două luni din 2024
Raportul JATO Dynamics cu privire la înmatriculările de autoturisme din februarie confirmă o nouă victorie a modelului ...
Ciolacu: Avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen
Ciolacu: Avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Timişoara, la inaugurarea unui terminal al Aeroportului Internaţional, că ...
Metroul de Otopeni: Metrorex anunță restricții de circulație în Pasajul Băneasa pentru lucrări la M6
Metroul de Otopeni: Metrorex anunță restricții de circulație în Pasajul Băneasa pentru lucrări la M6
Metrorex informează că va fi restricționată circulația în Pasajul Băneasa pentru lucrări topografice la viitoarea ...