Se schimbă legea privind plafonarea adaosului comercial la unele alimente de bază. Care sunt noutățile

Plafonarea adaosurilor comerciale practicate în procesarea, distribuția şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale va fi obligatorie și după 30 octombrie, pentru alte 3 luni, potrivit unui proiect de act normativ lansat în dezbatere pulică. În plus, lista produselor alimentare cu adaos plafonat se va suplimenta cu carnea tocată, usturoiul, orez, bulionul de roșii, cozonacul, margarina, drojdie, smântână și pere, care înlocuiesc pepenele. Pe listă intră și uleiul, zahărul, făina, mălaiul, carnea de porc, carnea de pui, carnea de vită în ambalaje de peste 5 kg respectiv 5 litri, adică marfă care intră vrac pe teritoriul României spre a fi vândută către consumatorul final. În cazul acestora cota de adaos comercial va fi de maxim 5% față de prețul de achiziție.
Alina Stanciu - vin, 20 oct. 2023, 14:30
Se schimbă legea privind plafonarea adaosului comercial la unele alimente de bază. Care sunt noutățile

OUG nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare va fi modificată pentru a permite creșterea perioadei de aplicabilitate cu încă 90 de zile și extinderea listei de produse pentru care se va aplica adaos comercial plafonat, potrivit unui proiect de act normativ.

Astfel, lista va cuprinde 21 de produse, incluzând în plus : carne tocată, usturoi, orez, bulion de roșii, cozonac, margarină, drojdie, smântână cu 12% grăsime și pere.

„În perioada înregistrată de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 67/2023 s-a constatat necesitatea clarificării unor dispoziții din cuprinsul acesteia referitoare la produsele care fac obiectul măsurii temporare de combatere excesive a prețului, astfel că prin prezentul proiect de act normativ se precizează în concret produsul cu cantitatea aferentă, respectiv: făină albă de grâu „000” până la 1 kg, mălai pănâ la 1 kg, ouă de găină calibrul M, ulei de floarea-soarelui până la 2 l, zahăr alb tos până la 1 kg.

Potrivit OUG aflat în vigoare, se aplica plafonarea doar în cazul ouălor de găină calibru M în cofraje de 10 bucăți, ulei de floarea-soarelui de 1 litru, zahăr alb tos de 1 kg, făină albă de grâu „000” de 1 kg

În plus, o altă măsură nou introdusă prin acest proiect vizează produsele agricole și alimentare care intră vrac pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare. În cazul acestora cota de adaos comercial va fi de maxim 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune.

Aceste produse sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantități de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 l.

Altfel, cota de adaos comercial practicată de procesator este de maximum 20% față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, respectiv Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte.

Cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, este de maximum 5% față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile operaționale.

Cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash carry este de maximum 20% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului. În cota de adaos comercial de maximum 20% sunt incluse și remizele și risturnele, prevăzute.

Măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor se aplică pe întreg lanțul de producție/procesare, import, comerț intracomunitar, distribuție și vânzare cu amănuntul. .

„Având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilitățile în locuințe și gospodării cresc și, ținând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum crește, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderență achiziția de alimente, pentru a veni în întâmpinarea consumatorilor, s-a considerat ca fiind necesară extinderea perioadei de aplicare a prevederilor OUG nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare pentru o nouă perioadă de 90 de zile”, se explică în nota de fundamentare.

Amenzi de 2 milioane de lei pentru emitenții de tichete de masă

Nu în ultimul rând, s-au adus și unele clarificări la măsura de limitare a comisionului de decontare la un procent de 1%, care poate fi aplicat comercianților de către unitățile emitente de tichete de masă, cadou şi sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, electronic sau hârtie, şi de tipul acestora. Potrivit noilor prevederi măsura se aplică pentru toate produsele agricole și alimentare care se pot achiziționa cu acestea, fără a se limita la produsele prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență. În plus, s-au adăugat sancțiuni pentru emitenții de tichete care  nu respectă prevederile ordonanței de urgență. Prin proiectul de act normativ se introduce sancțiunea amenzii de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.

Acum, potrivit OUG 67/2023, unitățile emitente de tichete de masă, cadou și sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, electronic sau hârtie, și de tipul acestora, pot aplica comercianților la momentul decontării lor un comision de maximum 1%.

„Reamintim că instituirea măsurii cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare prin limitarea, pentru o perioadă de 90 de zile, a adaosurilor comerciale practicate în procesarea, distribuția şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale a determinat scăderea preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, a crescut puterea de cumpărare a populaţiei”, anunță MADR.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cum a fost în 2025 piața de fuziuni și achiziții pe segmentul serviciilor financiare în România și în lume – analiză EY
Cum a fost în 2025 piața de fuziuni și achiziții pe segmentul serviciilor financiare în România și în lume – analiză EY
Activitatea de fuziuni și achiziții din România în 2025 a fost marcată de tranzacții pe piața asigurărilor, unde piața de fuziuni și achiziții s-a dublat față de 2024, arată un studiu......
Serviciu nou lansat de Wizz Air în România, dorit de clienți. Cât costă
Serviciu nou lansat de Wizz Air în România, dorit de clienți. Cât costă
Wizz Air introduce un nou serviciu, pe care l-a testat încă de anul trecut. Fără să fie nevoie de modificări ale cabinei, ...
Japonia şi Coreea de Sud îşi întăresc relaţiile, în faţa presiunilor din China
Japonia şi Coreea de Sud îşi întăresc relaţiile, în faţa presiunilor din China
Premierul nipon Sanae Takaichi l-a primit marţi la Tokyo pe preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung, ambii îndemnând la ...
Prostituţie doar pe PFA, cu un singur cod CAEN. Miza e mare: un singur cod CAEN permite Fiscului urmărirea taxelor care ar urma să fie încasate de persoanele care o practică şi stabilirea de către guvern a unor taxe diferenţiate pentru acest tip de activitate în raport cu celelalte PFA-uri
Prostituţie doar pe PFA, cu un singur cod CAEN. Miza e mare: un singur cod CAEN permite Fiscului urmărirea taxelor care ...
Prostituţia ar putea fi practicată doar de către persoane fizice autorizate, sub codul CAEN 9699, care va permite Fiscului ...