Se schimbă modul de impozitare a profiturilor de pe piața de capital. Impozitul va fi mai mic, diferențiat și reținut la sursă

Camera Deputaților, for decizional, a adoptat astăzi un proiect de lege ce viza simplificarea impozitării investitorilor din piața de capital. Dacă va fi promulgat de Președinte, de la 1 ianuarie 2023, investitorii de pe piața de capital vor fi taxați, dacă au profit, cu 1% pentru deţinerile de peste un an şi 3% pe cele mai mici de un an, față de 10% cât este acum impozitul pe profit. De asemenea, legea prevede reținerea la sursă a impozitelor generate de câștigurile de capital pentru investitorii individuali.
Ion Dobreanu - mie, 20 apr. 2022, 13:21
Se schimbă modul de impozitare a profiturilor de pe piața de capital. Impozitul va fi mai mic, diferențiat și reținut la sursă

De la 1 ianuarie 2023 ar putea intra în vigoare o nouă legislație aplicabilă investitorilor individuali de pe piața de capital.  Camera Deputaților, for decizional, a adoptat astăzi, 20 aprilie, legea de simplificare a impozitării investitorilor din piața de capital, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori București.

Potrivit proiectului care trebuie să fie promulgat de Președinte pentru a putea intra în vigoare, impozitele generate de câștigurile de capital pentru investitorii individuali vor fi reținute la sursă.

De asemenea,impozitarea profiturilor va fi diferenţiată și anume cu 1% pentru deţinerile de peste un an şi 3% pe cele mai mici de un an, fără ca pierderile să mai fie compensate. Acum, impozitul pe profi este mai mic.

Obligaţia calculării, reţinerii la sursă, declarării şi plăţii impozitului vor reveni intermediarilor şi administratorilor de fonduri. Noile prevederi legislative ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, după promulgarea de către Președintele României și publicarea în Monitorul Oficial.

Acum, impozitul pe câștigurile obținute la Bursă este 10% din valoarea câștigului.

„Piața de capital a înregistrat progrese mari în ultimii ani, atât în ceea ce privește apropierea Bursei față de antreprenorii locali, cât și în privința atractivității pentru populație, pentru români. Credem că atât adoptarea impozitării diferențiate a profiturilor, cât și reținerea la sursă a impozitelor generate de câștigurile de capital, vor avea un impact major asupra dezvoltării Bursei românești. Ne apropiem astfel tot mai mult de investitori și îi stimulăm să investească în companiile locale listate pentru că astfel crește capacitatea de finanțare a acestora. Ne bucură sprijinul pe care îl primim din partea instituțiilor Statului Român în demersurile noastre, obiectivul comun fiind dezvoltarea economiei românești”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Ne bucură decizia Camerei Deputaților care astăzi, la șase luni de la depunerea în Parlament a inițiativei legislative, a făcut mult mai facil accesul potențialilor investitori la piața de capital. Pentru că la asta se rezumă în definitiv inițiativa de simplificare a impozitării investitorilor: să încurajăm populația să fie mult mai prezentă în piaţa de capital și, astfel, să facilităm accesul companiilor românești la finanțare. Votul de astăzi, precum și tot procesul prin care a trecut această inițiativă legislativă, sunt o confirmare a utilității și relevanței demersului nostru pentru toți jucătorii din piață. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în necesitatea acestui proiect legislativ, inițiatorilor legii și tuturor susținătorilor”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Propunerea legislativă privind modificarea și completarea legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, care include simplificarea impozitării investitorilor din piața de capital, a fost înregistrată în Senat pentru dezbatere în 13 octombrie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice a crescut semnificativ în România în luna mai
Prețul spot al energiei electrice a crescut semnificativ în România în luna mai
Prețul mediu al pieței spot de energie electrică de la București a crescut semnificativ în luna mai, pe fondul crizei energetice generate de războiul din Iran, dar și al situației particulare......
Vladimir Putin a cerut asigurarea serviciilor minime de internet pentru populație, în perspectiva unor întreruperi masive la ordinul FSB
Vladimir Putin a cerut asigurarea serviciilor minime de internet pentru populație, în perspectiva unor întreruperi masive ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat asigurarea serviciilor de internet de bază pentru populaţie, a informat luni ...
Peste 200 de militari din infanteria marină spaniolă vor ajunge în România pentru o misiune NATO. Nava amfibie „Castilla” se îndreaptă spre țara noastră
Peste 200 de militari din infanteria marină spaniolă vor ajunge în România pentru o misiune NATO. Nava amfibie „Castilla” ...
Nava amfibie de asalt "Castilla", aparţinând Marinei spaniole, se îndreaptă spre România cu cea mai mare parte a militarilor ...
Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Premierul armean Nikol Paşinian a respins luni apelul preşedintelui rus Vladimir Putin la organizarea unui referendum asupra ...