Se schimbă vremea: Paştele vine cu ploi PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Vineri, soarele predomină, şi doar prin vest sau sud-vest se perindă nori care, mai ales în a doua parte a zilei, lasă câteva averse însoţite de tunete şi fulgere. Vor fi între 23 de grade şi 30...31.  
Economica.net - J, 02 mai 2013, 20:16
Se schimbă vremea: Paştele vine cu ploi PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Şi în Capitală se menţine vremea deosebit de caldă, cu temperaturi de 29…30 de grade imediat după prânz. Iar că aspect, încă o zi frumoasă şi însorită, fără precipitaţii şi fără vânt agitat.

În Sâmbăta Mare tot despre vreme foarte caldă vorbim, deşi în regiunile intracarpatice temperaturile scad cu 2…3 grade faţa de zilele precedente. La scară întregii ţări, ecartul termic al zilei va fi de la 22…23 de grade pe litoralul Deltei, până la 30 de grade local în est şi sud-est, chiar 31 de grade în Lunca Dunării. Iar ca aspect, norii şi ploile scurte, dar însoţite de tunete şi fulgere, păr să prefere zonele din sud-vestul, centrul şi nord-estul teritoriului, dar şi zonele montane, cu precădere în orele amiezii.

În Capitală şi sâmbătă este cald ca în toiul verii, aproximativ 30 de grade vor indică termometrele imediat după prânz, o zi numai bună pentru petrecerea timpului în aer liber.

În duminica Paştelui temperaturile scad uşor, însă vremea tot caldă rămâne. La amiază vor fi de la 20…22 de grade doar în nordul Moldovei până la 28…29 de grade în spaţiul geografic intracarpatic. Iar aversele cu tunete, fulgere şi vânt în rafale sunt prezente mai ales după-amiaza prin zonele montane, şi doar pe arii restrânse, trecător, la câmpie şi podiş.

În Capitală soarele este încă prezent şi doar temporar, cel mai probabil după-amiază şi seara, apar şi nori ce pot să lase averse însoţite de descărcări electrice. Se vor atinge 25…27 de grade.

În a doua zi de Paşte tot caldă rămâne vremea, temeperaturile din ţară se vor încadra între 20 şi 29 de grade, iar norii şi aversele, prezente tot în a două parte a zilei, îşi vor face apariţia la nivel local la munte şi în sud-vestul ţării. Iar în următoarele zile se menţine un regim termic uşor mai ridicat decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii mai şi ploile par să prefere în continuare vestul ţării şi zonele montane.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home

Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...