Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM

Vremea va deveni din ce în ce mai rece, la nivelul Municipiului Bucureşti, în cursul următoarelor zile, valorile termice vor ajunge să se situeze sub normele perioadei, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni.
AGERPRES - lun, 06 apr. 2026, 11:36
Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile - prognoză ANM

În intervalul 6 aprilie 2026, ora 10:00 – 7 aprilie, ora 9:00, în Capitală, vremea va fi caldă, cerul va fi senin, ziua, şi variabil noaptea. Vântul va sufla în general moderat (viteze de 35 – 40 km/h). Temperatura maximă va fi de 22 – 23 de grade, iar cea minimă de 7 – 9 grade, scrie Agerpres.

Totodată, în perioada 7 aprilie, ora 9:00 – 8 aprilie, ora 9:00, valorile de temperatură vor marca o scădere faţă de ziua precedentă şi se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi temporar noros, iar spre sfârşitul intervalului vor fi posibile precipitaţii sub formă de ploaie, iar trecător şi lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 40 – 45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va oscila între 2 şi 5 grade.

Conform estimărilor, în intervalul 8 aprilie, ora 9:00 – 9 aprilie, ora 10:00, valorile termice, îndeosebi cele diurne, vor continua să scadă şi se vor situa sub normele perioadei. Cerul va avea înnorări şi trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat (viteze de 40 – 45 km/h). Maxima termică va ajunge la 14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 3 grade.

ANM precizează că, în intervalul 6 aprilie, ora 10:00 – 9 aprilie, ora 10:00, pentru Municipiul Bucureşti va fi în vigoare o informare de intensificări ale vântului şi vreme rece.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de Parlamentul......
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...