Sebastian Burduja: Nu sunt probleme semnificative în sistemul electroenergetic naţional. Avariile vor remediate în următoarele ore

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că nu sunt probleme semnificative în sistemul electroenergetic naţional, iar avariile punctuale din judeţele Iaşi şi Galaţi vor fi remediate în următoarele ore, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 mai 2025, 18:55
Sebastian Burduja: Nu sunt probleme semnificative în sistemul electroenergetic naţional. Avariile vor remediate în următoarele ore

„Am convocat şi coordonat astăzi (luni, n.r.) comandamentul energetic naţional, în condiţiile meteorologice nefavorabile. Nu sunt probleme semnificative în sistemul electroenergetic naţional. Avariile punctuale din judeţele Iaşi şi Galaţi afectează mai puţin de 300 de consumatori şi vor fi remediate în următoarele ore. Per total, sistemul energetic se comportă bine”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că gradul de umplere al lacurilor energetice este de peste 78%, estimându-se depăşirea nivelului de 80% pentru finalul lunii.

„Este un nivel foarte bun, prudent, putând miza pe această rezervă strategică în eventualitatea unei veri secetoase. Cu tot cu oprirea planificată a unităţii 2 de la Cernavodă, nu există probleme de adecvanţă în sistemul energetic naţional”, a adăugat Burduja.

De asemenea, în perspectiva sezonului rece 2025-2026, gradul de umplere al depozitelor a depăşit 40%, cu aproape 1,3 miliarde de normal metri cubi, a precizat ministrul.

„Schema de compensare-plafonare pentru gaze, valabilă până la 1 aprilie 2026, asigură reumplerea depozitelor fără a încărca suplimentar facturile consumatorilor, ceea ce este un lucru bun. Mulţumesc încă o dată tuturor celor care sunt la datorie, indiferent de condiţiile din teren, pentru a ţine aprinsă lumina în casele românilor. Respectul meu!”, a mai scris ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...