Seceta începe să lase populaţia din Vaslui fără apă potabilă. ISU intervine în zonele afectate

Economica.net
26 07. 2012
seceta_16025300

Autorităţile vasluiene au intrat în alertă de câteva zile, după ce populaţia din mediul rural a început să aibă de suferit de pe urma secetei prelungite din această vară. Mai mulţi primari au început să raporteze deja către Prefectură că fântânile au secat sau sistemele de alimentare cu apă în sistem centralizat nu mai pot asigura apă la un debit normal, impunându-se deja restricţii la consum, scrie MEDIAFAX.

„Primarii au început să ne raporteze că seceta începe să le creeze probleme. Până acum, avem două comune unde se înregistrează o scădere a rezervelor de apă. De aceea, noi am transmis o atenţionare către toate primăriile să ne informeze dacă au probleme cu apa pentru a putea lua măsuri din timp astfel încât populaţia să nu aibă prea mult de suferit”, susţine prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.

Prefectura Vaslui le-a recomandat tuturor celor 81 de primării de comună din judeţ să-şi achiziţioneze rezervoare din fibră de sticlă de până la 5.000 de litri, în care, în caz de nevoie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui să poată depozita apa, de unde, ulterior, populaţia să se poată aproviziona. Primul pas în acest a fost făcut, deocamdată, de ISU Vaslui, care şi-a autorizat trei autospeciale pentru transport apă potabilă.

„Încă de acum două săptămâni am demarat procedurile cu Direcţia de Sănătate Publică Vaslui pentru a autoriza trei autospeciale noi, din inox, cu care să putem transporta apă potabilă în localităţile unde apar probleme. Pentru apă menajeră, nu se pune problema pentru că avem suficiente autospeciale de pompieri cu care să o transportăm în mediul rural. Însă, noi am atras atenţia primarilor să-şi găsească singuri soluţii pentru a asigura apa la animale. Abia când situaţia îi depăşeşte, intervenim noi”, a precizat inspectorul-şef al ISU Vaslui, Neculai Olaru.

O primă localitate unde va interveni ISU Vaslui va fi Mânjeşti, acolo unde cei 600 de locuitori au rămas deja fără apă potabilă, după ce fântânile din sat au secat sau au o turbiditate foarte mare.

‘Am solicitat deja la Prefectura Vaslui să ne ajute cu apa potabilă în localitatea Mânjeşti. Am rugat consilierii locali din acest sat să meargă din casă în casă şi să transmită oamenilor să-şi pregătească la poartă vase goale în care să poată fi pusă apa. De luni (n.r.- 30 iulie), va începe un program de aprovizionare cu apă de către cei de la ISU”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX primarul comunei Muntenii de Jos, Dănuţ Creţu.

O altă localitate afectată de secetă al cărei primar a raportat această problemă la Prefectura Vaslui este Pogoneşti, unde cei aproximativ 1.300 de locuitori au apă cu program prin sistemul centralizat, după ce unul din cele două puţuri nu mai poate funcţiona din cauza colmatării. În aceste condiţii, oamenii primesc apă cu porţia, doar câte trei ore dimineaţa şi seara.