Secetă – Restricţii pentru consumul de apă în SUA şi Mexic

Unele state americane şi Mexicul vor trebui să îşi reducă consumul de apă în 2023 pentru a evita consecinţele "catastrofale" pentru fluviul Colorado, în condiţiile în care regiunea este afectată de un episod de secetă severă, a anunţat marţi guvernul federal, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 17 aug. 2022, 09:25
Secetă - Restricţii pentru consumul de apă în SUA şi Mexic

După mai bine de două decenii de precipitaţii mai reduse decât de obicei, nivelul acestui fluviu – esenţial pentru Vestul american – este alarmant. Ciclurile de secetă sunt agravate de schimbările climatice provocate de activitatea umană, scrie Agerpres.

În pofida anilor de avertismente, statele care depind de fluviu nu au reuşit să îşi reducă suficient necesarul de apă, ceea ce a determinat autorităţile federale să impună marţi restricţii.

„Pentru a evita un colaps catastrofal al sistemului fluviului Colorado şi un viitor de incertitudine şi conflict, utilizarea apei din bazin trebuie redusă”, a declarat Tanya Trujillo, un oficial al agenţiei federale de resurse de apă.

Arizona va primi cu 21% mai puţină apă în 2023, Nevada cu 8% mai puţin şi Mexic, unde fluviul Colorado îşi încheie cursul, cu 7% mai puţin.

California, cel mai mare utilizator al apei fluviului şi cel mai populat stat din SUA, nu va fi afectat anul viitor.

Oficialii din statele situate în amonte de fluviu au denunţat o decizie considerată nedreaptă.

„Este inacceptabil ca Arizona să continue să suporte o parte disproporţionată din povara reducerilor (de apă) în beneficiul altora care nu au contribuit” la efort, au declarat într-un comunicat Tom Buschatzke şi Ted Cooke, doi oficiali ai serviciilor de gestionare a apei în acest stat din sud-vestul Statelor Unite.

Fluviul Colorado izvorăşte din Munţii Stâncoşi şi trece prin statele americane Colorado, Utah, Arizona, Nevada, California, ajungând apoi în nordul Mexicului, unde se varsă în mare.

Fluviul este alimentat în principal de zăpadă care se acumulează în timpul iernii la altitudini mari, înainte de a se topi treptat în lunile mai calde.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...