Sechestru de 150 de milioane de lei la TVR. SRTv: Nu afectează activitatea televiziunii. Datoriile către ANAF, achitate până la 31 martie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus sechestru, în 2016, pe bunuri aparţinând TVR, valoarea totală a acestora fiind de aproape 154 de milioane de lei, a declarat vineri pentru AGERPRES Laura Chiriac, purtătorul de cuvânt al ANAF.
Economica.net - vin, 10 feb. 2017, 15:27
Sechestru de 150 de milioane de lei la TVR. SRTv: Nu afectează activitatea televiziunii. Datoriile către ANAF, achitate până la 31 martie

Am vorbit cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi mi-au confirmat că au avut loc în data 19 decembrie a anului 2016 trei sechestre pe bunuri imobile ale TVR, în valoare de 6,4 milioane de lei, dar alte două sechestre pe bunuri imobile au mai avut loc în iunie 2016. Sunt cinci sechestre, în valoare totală de 153.901.620 de lei’, a precizat Laura Chiriac.

În replică, Televiziunea Română a răspuns, la solicitarea Agerpres, că acţiunea ANAF ce priveşte TVR vizează garantarea recuperării unor datorii istorice acumulate de televiziunea publică şi nu afectează activitatea instituţiei media.

Sub sechestru au fost puse și cabluri, mobilier, grilaje, garaje, centrale termice, chiar și pe cele două porți cu comandă electrică de la intrările în sediul TVR.

Sechestrul a fost instituit în decembrie 2016.

Bugetul alocat anul acesta TVR cuprinde şi o sumă destinată pentru acoperirea datoriilor televiziunii publice.

‘Legea bugetului de stat pe 2017, care cuprinde şi alocaţia bugetară destinată Televiziunii Române, menţionează că datoriile Societăţii către ANAF vor fi achitate cu prioritate până la data de 31 martie a.c. După aceasta dată, sechestrul asupra bunurilor TVR urmează să fie ridicat’, este precizat în acelaşi mesaj transmis AGERPRES.

SRTv are alocată, pentru anul 2017, suma de 950.000 mii lei (+687,83% faţă de 2016) – pentru cheltuieli curente, la bunuri şi servicii – 5.713 mii lei (- 94,95%), iar la titlul ”alte transferuri” – 944.287 mii lei.

Te-ar mai putea interesa și
Consumul intern de materiale (DMC) a crescut cu 91,2% în ultimii 30 de ani – date INS
Consumul intern de materiale (DMC) a crescut cu 91,2% în ultimii 30 de ani – date INS
Consumul intern de materiale (DMC) a înregistrat, în 2024, o valoare de 25,4 tone pe locuitor, în creştere cu 91,2% faţă de anul 1994, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional......
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. Efectul: izolarea teritoriului naţional în cadrul pieţei europene
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. ...
Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Olanda), DTL Medical SRL (România), ...
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, exportate pe cinci continente
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, ...
Țara noastră joacă un rol strategic în reindustrializarea Europei prin fabrica Philip Morris România din Otopeni. Cu ...
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia Europeană. Propuneri și soluții
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia ...
După ce Comisia Europeană a revizuit semnificativ perspectivele de creștere economică a României, confederația patronală ...