Secretarul american Blinken va discuta cu Lavrov cu privire la posibila invazie rusă asupra Ucrainei

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat că va discuta sâmbătă prin telefon cu omologul său rus Serghei Lavrov, într-o ultimă încercare de a preveni o posibilă invazie rusă a Ucrainei, informează agenţia France Presse, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 12 feb. 2022, 12:30
Secretarul american Blinken va discuta cu Lavrov cu privire la posibila invazie rusă asupra Ucrainei

Intenţionez „să subliniez unitatea şi decizia (aliaţilor) când voi discuta cu dl Lavrov mai târziu în această seară”, a declarat Blinken sâmbătă în Fiji, citat de agenţia oficială de presă rusă TASS.

„Continuăm să vedem semne foarte tulburătoare ale escaladării ruse, inclusiv sosirea de noi forţe la graniţele Ucrainei”, a adăugat Blinken, la sfârşitul unei conferinţe online cu participarea secretarului de stat şi liderilor insulelor din Pacific.

„Dacă Rusia este cu adevărat interesată să rezolve această criză, pe care ea însăşi a creat-o, prin diplomaţie şi dialog, suntem gata să o facem”, a mai spus el, într-o conferinţă de presă.

„Dar trebuie făcut într-un context de dezescaladare. Până acum am văzut doar o escaladare din partea Moscovei”, a adăugat el.

„Acesta este un moment esenţial. Suntem pregătiţi pentru orice s-ar putea întâmpla”, a avertizat şeful diplomaţiei americane.

Blinken a asigurat din nou că Washingtonul şi aliaţii săi vor impune „rapid” sancţiuni punitive Rusiei dacă aceasta invadează Ucraina, ceea ce, a spus el, se poate întâmpla acum „în orice moment”.

„Nu ştim dacă preşedintele Putin a luat decizia”, a adăugat el.

„Dar ceea ce ştim este că el a pus în practică o capacitate de a acţiona într-un termen foarte scurt”, a mai declarat Blinken, citat de AFP.

Secretarul de stat al SUA se află în Republica Fiji pentru prima sa vizită în 37 de ani. Principalele puncte de pe ordinea de zi au fost consecinţele încălzirii globale şi lupta împotriva schimbărilor climatice, sprijinirea şi întărirea economiei regiunii pe calea redresării după pandemie şi asistenţa în caz de dezastre.

Lavrov şi Blinken au avut o conversaţie telefonică pe 1 februarie. Discuţiile, potrivit Departamentului de Stat, s-au dovedit a fi „profesioniste” şi „destul de sincere”. În urma discuţiilor, părţile nu au căzut de acord asupra datei unui nou contact. Potrivit Ministerului de Externe rus, Lavrov a cerut Statelor Unite să facă Kievul să respecte acordurile de la Minsk în loc să alimenteze retorica agresivă şi să furnizeze arme Ucrainei, aminteşte TASS.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...