Secretarul general al ONU: Un „armistiţiu general” umanitar „nu pare posibil actualmente” în Ucraina. Impactul războiului,”global şi sistemic”

Un "armistiţiu general" în scopuri umanitare "nu pare posibil actualmente" în Ucraina, a afirmat miercuri la New York secretarul general al ONU, Antonio Guterres, transmite AFP.
AGERPRES - J, 14 apr. 2022, 08:35
Secretarul general al ONU: Un

ONU continuă să aştepte răspunsul Rusiei la propuneri concrete de evacuare a civililor şi garantarea transportului de ajutor umanitar în zonele de război, a menţionat Guterres.

El a subliniat pe de altă parte că războiul din Ucraina a determinat o „furtună perfectă” de crize în sectoarele alimentar, al energiei şi al finanţelor, care ameninţă să provoace distrugeri, mai ales în economiile ţărilor mai sărace, a consemnat dpa.

„Impactul războiului este global şi sistemic. Până la 1,7 miliarde de oameni, dintre care o treime deja trăiesc în sărăcie, au devenit expuşi în cea mai mare măsură la perturbările sistemelor alimentar, energetic şi financiar ce generează creşterea sărăciei şi foametei”, a notat el, amintind între altele şi că 36 de ţări importă peste jumătate din grâu din Rusia şi Ucraina.

Creşterea preţurilor la alimente şi energie, suprapusă pe datoria împovărătoare a multor state sărace, poate duce la instabilitate politică şi socială, a adăugat secretarul general al ONU.

„Lumea noastră nu-şi poate permite acest lucru. Trebuie să acţionăm acum”, a insistat Guterres, la lansarea primului raport al noului Grup de răspuns la situaţii de criză în plan alimentar, energetic şi financiar, creat la începutul războiului din Ucraina.

El a cerut încetarea imediată a războiului, ridicarea restricţiilor de export, investiţii în energii regenerabile şi susţinerea financiară a statelor în curs de dezvoltare.

Te-ar mai putea interesa și
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, de la ocolirea Americii de Sud prin Strâmtoarea Magellan, până la......
Islanda „nu prea vrea” în UE – Majoritatea se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea European (sondaj Gallup)
Islanda „nu prea vrea” în UE – Majoritatea se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea ...
O majoritate strânsă a islandezilor se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la UE, arată un nou sondaj Gallup ...
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își asumase prin PNRR să le închidă la 31 august. Câți bani am putea pierde
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își ...
Guvernul a decis, prin memorandum, să mai permită funcționarea a trei grupuri pe cărbune și după 31 august, argumentând ...
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate  de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziţia contribuabililor două aplicaţii gratuite, create ...