Secretarul General ONU în fața lui Putin: „Invadarea Ucrainei de către Rusia” este o „încălcare” a dreptului internaţional

„Invadarea Ucrainei de către Rusia” este o „încălcare” a dreptului internaţional, a insistat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în cursul unei întâlniri cu preşedintele Vladimir Putin.
AGERPRES - vin, 25 oct. 2024, 17:18
Secretarul General ONU în fața lui Putin: „Invadarea Ucrainei de către Rusia” este o „încălcare” a dreptului internaţional

Antonio Guterres, care s-a întâlnit cu preşedintele rus în marja summitului BRICS de la Kazan, în Rusia, „a repetat poziţia sa conform căreia invadarea Ucrainei de către Rusia este o încălcare a Cartei Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional”, potrivit unui comunicat al biroul purtătorului de cuvânt al secretarului general difuzat la New York citat de AFP.

Pe de altă parte, şeful ONU i-a subliniat preşedintelui rus ataşamentul său faţă de „libertatea navigaţiei în Marea Neagră”, capitală pentru Ucraina şi securitatea alimentară şi energetică mondială.

„El sprijină pe deplin continuarea negocierilor în acest sens”, a adăugat comunicatul, salutând în special eforturile Turciei în această problemă.

Marea Neagră este o rută comercială crucială pentru Ucraina, unul dintre cei mai mari producători şi exportatori de cereale din lume, dar a devenit un câmp de luptă de când a început invazia Rusiei în februarie 2022.

După retragerea Rusiei, în iulie 2023, din acordul privind cerealele negociat sub egida Turciei şi ONU în vara anului 2022, Ucraina a înfiinţat un coridor în Marea Neagră pentru a-şi exporta produsele agricole, în special cereale, în ciuda ameninţărilor Moscovei cu tiruri asupra navelor navigând în zonă.

Antonio Guterres şi Vladimir Putin, care nu s-au întâlnit din aprilie 2022, au discutat şi despre situaţia din Orientul Mijlociu, în special „necesitatea absolută a unei încetări a focului în Fâşia Gaza şi Liban, precum şi nevoia de a se evita o nouă escaladare regională”, a precizat comunicatul.

În acest context, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat să-l primească la Kiev pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, motivul fiind vizita efectuată de acesta din urmă în Rusia pentru participarea la summitul BRICS.

„După Kazan, el (Guterres) dorea să vină în Ucraina, dar preşedintele nu i-a confirmat vizita”, din cauza „umilirii” aplicate dreptului internaţional prin vizita în Rusia, a spus oficialul de la Kiev, care a cerut să nu i se dea numele.

Ucraina a reacţionat deja cu indignare faţă de participarea secretarului general al ONU la summitul BRICS găzduit de Rusia, deşi acolo Antonio Guterres a pledat pentru pace în Ucraina, inclusiv la întrevederea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin. Guterres i-a reafirmat lui Putin „poziţia sa conform căreia invazia rusă în Ucraina” constituie o încălcare a dreptului internaţional şi a îndemnat în faţa liderilor participanţi la summitul BRICS la „o pace justă” în Ucraina, a precizat biroul de presă al secretarului general al ONU.

În luna iunie, Guterres a declinat invitaţia Ucrainei de a participa la „summitul pentru pace” desfăşurat atunci în Elveţia.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...