Sectoarele Capitalei, obligate să asigure peste 235.000 de tone de deşeuri pentru instalaţia termică de valorificare – proiect

Economica.net
01 10. 2018
foto_89235_09158000

Mai exact, sectoarele vor trebui să furnizeze următoarele cantităţi: Sectorul 1 – 28.130 tone, Sectorul 2 – 43.100 tone, Sectorul 3 – 48.100 tone, Sectorul 4 – 36.000 tone, Sectorul 5 – 33.900 tone, Sectorul 6 – 45.900 tone.

Cantităţile minime vor putea fi revizuite în baza unor noi evaluări şi justificări, prevede proiectul.

Totodată, sectoarele vor trebui să prevadă în contractele cu operatorii de salubrizare obligaţia acestora de a respecta un flux care să asigure ajungerea deşeurilor reziduale la instalaţia de tratare termică. De asemenea, vor avea obligaţia de a asigura sortarea deşeurilor reciclabile colectate separat începând cu anul 2018.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei. De asemenea, pentru fiecare tonă de deşeuri neasigurată, fiecare sector va plăti către PMB contravaloarea aferentă tarifului de tratare termică/tonă.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti.

De asemenea, proiectul de hotărâre menţionat prevede şi aprobarea Master Planului pentru sistemul de management integrat al deşeurilor la nivelul municipiului Bucureşti.

Conform acestuia, în instalaţia de incinerare vor fi tratate numai deşeurile reziduale rămase după colectarea separată a deşeurilor reciclabile şi a biodeşeurilor. Pentru proiect se va solicita finanţare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Costurile anuale de operare şi întreţinere, din care au fost scăzute veniturile din valorificarea energetică, au o valoare maximă de circa 84 de milioane de euro. Potrivit documentului, instalaţia va avea o capacitate de 155.000 – 235.000 de tone/an, va produce energie termică de 260 GWh/an, dar şi energie electrică (80 GWh/an).

Master Planul mai propune retehnologizarea şi extinderea staţiei de compostare ALPAB astfel încât să asigure o capacitate de compostare a deşeurilor verzi din parcurile şi grădinile publice de 20.000 de tone/an (termen de realizare 2020) şi pregătirea proiectelor pentru finanţarea de către Administraţia Fondului pentru Mediu a achiziţiei de echipamente pentru colectarea separată a biodeşeurilor din deşeuri menajere şi similare (termen de realizare 2019).

Conform unor tabele comparative, costurile de operare şi întreţinere pentru activitatea de gestionare a deşeurilor în anul 2018 sunt de 7,2 milioane euro, în timp ce veniturile sunt estimate la 59,2 milioane lei. Pentru anul 2023, în condiţiile introducerii instalaţiei de incinerare cu valorificare energetică, a unor staţii de sortare pentru deşeuri reciclabile colectate separat şi a unor instalaţii de digestie anaerobă, costurile de operare şi întreţinere sunt estimate să crească la 114,9 milioane euro, în timp ce veniturile (din deşeuri reciclabile sortate, compost, energie şi agent termic) sunt estimate la 94,7 milioane euro. Pentru anul 2030 sunt prevăzute costuri de operare de 109,6 milioane de euro şi venituri de 102,8 milioane euro, iar pentru 2046 – costuri de 115,4 milioane euro şi venituri de 121,8 milioane euro.

În document se arată că populaţia municipiului Bucureşti reprezintă circa 9% din populaţia ţării, dar cantitatea de deşeuri generată în Capitală reprezintă circa 20% din cantitatea totală generată la nivel naţional.

Conform estimărilor, în anul 2016, în Bucureşti au fost generate circa un milion de tone deşeuri municipale, dintre care circa 606.000 tone deşeuri menajere şi circa 259.000 tone deşeuri similare celor menajere. În acelaşi an au fost colectate separat de către operatorii de salubrizare care au contract cu primăriile de sector doar 27.000 tone deşeuri reciclabile.

Din cantitatea totală de 1.033.874 tone estimată a fi fost generată în anul 2016, circa 15% a fost reciclată, circa 10% a fost valorificată energetic (co-incinerată în fabrici de ciment), iar cantitatea depozitată a fost de circa 756.400 tone.