Şedinţă CGMB: Înfiinţarea companiilor energetice care urmează să preia activitatea RADET, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni în şedinţă luni, de la ora 11,00, pe ordinea de zi figurând 42 de proiecte de hotărâre, inclusiv cele care vizează înfiinţarea a două companii municipale care urmează să preia activitatea RADET, reintroduse în dezbatere după ce unul dintre consilieri a votat, aflându-se în conflict de interese.
Economica.net - lun, 11 mart. 2019, 04:40
Şedinţă CGMB: Înfiinţarea companiilor energetice care urmează să preia activitatea RADET, pe ordinea de zi

* Proiectele de hotărâre privind înfiinţarea Companiei Termoenergetica şi a Companiei Energetica Servicii, adoptate în şedinţa anterioară cu 37 de voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi şase abţineri, au fost reintroduse pe ordinea de zi după ce consilierul municipal PSD Orlando Culea a depus o reclamaţie la PMB şi la Prefectură, semnalând că un membru al CGMB a propus ca din Consiliul de Administraţie al Companiei Termoenergetica să facă parte şi fiica sa.

Proiectele prevăd reorganizarea Companiei Municipale Energetica Bucureşti SA, prin divizare, finalizată prin dizolvare. În termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii CGMB, se va convoca Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Energetica, iar aceasta va aproba declanşarea procedurii de divizare. Partea divizată din Compania Energetica SA care corespunde serviciului public de alimentare cu energie termică va fi transferată către Compania Termoenergetica SA, care va primi activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciului public. Energetica Servicii SA va prelua activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciilor care nu sunt conexe serviciului de utilitate publică.

* Conform altei propuneri de pe ordinea de zi, alocaţiile de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti urmează să fie majorate cu 50% faţă de nivelul prevăzut în HG 851/20188. Hotărârea de guvern amintită prevede alocaţii de hrană cu valori cuprinse între 5-20 lei/zi, suma variind în funcţie de afecţiunea şi vârsta pacienţilor.

* Ştrandul şi Baia Giuleşti urmează să fie supuse unor lucrări de reparaţii capitale, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 5 milioane de lei, conform altui proiect de hotărâre. Vor fi astfel supuşi aprobării indicatorii tehnico-economici aferenţi documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii. Lucrările urmează să fie realizate în decurs de 12 luni. Conform expunerii de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, principalele lucrări de intervenţie propuse sunt: protejarea şi repararea elementelor structurale, demolarea parţială a unor elemente nestructurale, fără modificarea configuraţiei exterioare şi extinderea aripii din dreapta a clădirii băii.

* Un număr de 45 de locuinţe de necesitate ar putea fi transmise de la Administraţia Fondului Imobiliar la Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, acestea urmând să fie utilizate pentru relocarea proprietarilor din imobilele supuse lucrărilor de intervenţie-consolidare, conform altui punct de pe ordinea de zi.

* Consilierii municipali vor dezbate şi un proiect care prevede cumpărarea unui imobil monument istoric situat în Bulevardul Regina Maria nr. 86-88, la un preţ maximal de achiziţie de 8.850.960 lei, fără TVA. După încheierea formalităţilor de vânzare-cumpărare, imobilul va intra în domeniul public al Municipiului Bucureşti, cu destinaţia de spaţiu cultural, în administrarea Muzeului Naţional al Literaturii Române. Imobilul datează din perioada sfârşitul secolului XIX- prima jumătate a secolului XX, deţine un teren în suprafaţă de 1.342 mp şi două construcţii (Corp C1, clădire demisol + parter + mansardă cu suprafaţă construită la sol de 374 mp; Corp C3, imobil parter + etaj cu suprafaţă construită la sol de 153 mp).

* De asemenea, a fost reintrodus pe ordinea de zi, după ce a fost respins în şedinţa anterioară, proiectul în baza căruia ar urma să se dea în administrare către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” imobilul situat în Bucureşti, str. Lipscani, nr. 18-20. Dreptul de administrare se acordă în vederea realizării Muzeului de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, dar numai la data obţinerii avizului Ministerului Culturii prevăzut de Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

* Un alt proiect prevede aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru un ansamblu rezidenţial şi supraetajare restaurant pe str. Jandarmeriei nr. 14A şi 14B. Zona se află în intravilanul Municipiului Bucureşti, fiind delimitată la nord şi vest de Pădurea Băneasa, la est de Pădurea Băneasa şi proprietăţi private, iar la sud de str. Jandarmeriei. Conform certificatelor de urbanism, amplasamentul se încadrează în Unitatea Teritorială de Referinţă A4 /- sere, cu o înălţime maximă admisibilă a clădirilor de 9 metri. Proiectul propus vizează pentru str. Jandarmeriei nr. 14A supraînălţarea complexului de restaurante S+P+2E (15 metri), iar pentru str. Jandarmeriei nr. 14B o construcţie 2S+P+5E retras (23 metri).

 

Te-ar mai putea interesa și
Şantierul Naval Orşova a semnat un contract de 4 milioane de euro cu o firmă olandeză pentru construirea unei nave fluviale
Şantierul Naval Orşova a semnat un contract de 4 milioane de euro cu o firmă olandeză pentru construirea unei nave fluviale
Şantierul Naval Orşova a încheiat un contract în valoare de 4,05 milioane de euro cu compania olandeză Rensen-Driessen Shipbuilding B.V. pentru construcţia şi livrarea unei nave fluviale. ...
Primul restaurant Popeyes din Buzău se deschide luni
Primul restaurant Popeyes din Buzău se deschide luni
Primul restaurant Popeyes din Buzău se va deschide luni, 29 iulie 2024,la ora 11. Acesta este situat în zona food-court ...
Mercedes-Benz își modifică în jos estimările privind marja de profit din acest an, după rezultatele slabe înregistrate în trimestrul II
Mercedes-Benz își modifică în jos estimările privind marja de profit din acest an, după rezultatele slabe înregistrate ...
Grupul german Mercedes-Benz şi-a redus previziunile privind marja anuală de profit, după vânzările slabe din trimestrul ...
România rămâne în procedura de deficit excesiv
România rămâne în procedura de deficit excesiv
Consiliul Uniunii Europene a deschis vineri proceduri oficiale contra statelor membre UE care se confruntă cu un deficit ...