Şef de depou RATB despre acuzaţiile lui Mircea Lucescu: Tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri

Antrenorul lui Sahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a acuzat luni vatmanul pentru producerea accidentului de vineri ]n care a fost implicat. Lucescu a povestit pentru Gazeta Sporturilor cum s-a petrecut accidentul. Şeful depoului Bujoreni a declarat pentru RTV.net că tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri.
roxana.gagiu - lun, 09 ian. 2012, 12:37

Antrenorul susţine că vatmanul tramvaiului care l-a lovit vineri putea evita impactul şi că vatmanul părea că l-a lovit intenţionat.

Tramvaiul putea evita coliziunea! L-am zărit de la zeci de metri distanţă şi mi-am imaginat că va frâna. Să ma ierte Dumnezeu, dar parcă a vrut să dea peste mine!„, a declarat Mircea Lucescu în ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor.

Acuzaţiile antrenorului sunt respinse de reprezentaţii RATB care spun că aşa ceva nu este posibil. „La tramvai este ca şi în cazul trenurilor, tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri. Cu toate sistemele de frânare pornite, tramvaiul nu poate opri în mai puţin de 15-20 de metri pentru că survine patinajul, este vorba de metal pe metal. Tramvaiul, ca şi calea ferată, este protejat de nişte legi speciale, nu intră oricine ca vatman„, a declarat pentru RTV.NET Mihai Aurel, şef al depoului Bujoreni.

RATB spune că vatmanul implicat în accident are o vechime de 19 ani în RATB şi în toată această perioadă nu a fost implicat în accidente rutiere din culpă proprie, fiind un bun profesionist.

Acesta a utilizat toate sistemele de frânare, cu care este dotat tramvaiul, frâna electrodinamică de serviciu, frâna electrohidraulică de oprire şi staţionare şi frâna electromagnetică cu patină, pentru situaţii deosebite, însă, spaţiul redus dintre tramvai şi autoturism nu a permis oprirea tramvaiului şi evitarea totală a evenimentului de circulaţie„, se arată într-un comunicat RATB.

Regia susţine că bărbatul care conducea tramvaiul a respectat normele de circulaţie preventivă şi a făcut tot posibilul pentru evitarea evenimentului.

Am făcut tot posibilul pentru evitarea accidentului. Am avut o reacţie cât se poate de rapidă şi am acţionat toate sistemele de frânare de care dispune tramvaiul. Dacă era un conducător mai puţin experimentat în locul meu, nu reacţiona atât de prompt”, a declarat vatmanul implicat în accident.

De asemenea, RATB precizează că întregul personal de bord este supus controalelor medicale periodice la cabinetele de medicina muncii, conform legislaţiei în vigoare.

Mircea Lucescu a fost implicat, vineri, într-un grav accident de circulaţie în Bucureşti, pe Bulevardul Vasile Milea. Duminică, Lucescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii au anunţat că operaţia, efectuată pentru îndepărtarea din cavitatea toracică a unei cantităţi mari de lichid acumulată sub dren, a fost efectuată cu succes.

Te-ar mai putea interesa și
TABEL. Anunț pentru toți românii cu conturi și credite. Cresc comisioanele și în 2026. Cum arată cele mai bune oferte acum
TABEL. Anunț pentru toți românii cu conturi și credite. Cresc comisioanele și în 2026. Cum arată cele mai bune oferte ...
Mai multe bănci au început să trimită notificări clienților privind creșterea comisioanelor începând din martie – aprilie 2026. ING, UniCredit și Raiffeisen se numără printre......
Șef nou la Revolut. Cine este Wiktor Stropa, omul care se va ocupa de afacerile băncii cu cei mai mulți clienți din țară
Șef nou la Revolut. Cine este Wiktor Stropa, omul care se va ocupa de afacerile băncii cu cei mai mulți clienți din țară
Revolut anunță nominalizarea lui Wiktor Stopa (foto) la conducerea Departamentului Growth și Marketing Revolut pentru ...
Adina Vidroiu, Microsoft: Sectorul bancar românesc demonstrează un ritm impresionant în adoptarea AI, nu cu mult în urma liderilor europeni consacrați
Adina Vidroiu, Microsoft: Sectorul bancar românesc demonstrează un ritm impresionant în adoptarea AI, nu cu mult în urma ...
Sistemul bancar românesc a depășit etapa experimentelor cu inteligența artificială și intră într-o fază de implementare ...
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor ...