Șefa FMI, Kristalina Georgieva: Riscul unei recesiuni globale a crescut. Lumea a intrat într-o epocă de fragilitate şi volatilitate

Directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a avertizat luni că riscul unei recesiuni mondiale a crescut şi că lumea a intrat în prezent într-o epocă de ''fragilitate şi volatilitate'', relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 10 oct. 2022, 18:24
Șefa FMI, Kristalina Georgieva: Riscul unei recesiuni globale a crescut. Lumea a intrat într-o epocă de fragilitate şi volatilitate

”Am calculat că aproximativ o treime din economia mondială va avea cel puţin două trimestre consecutive de creştere negativă anul acesta sau anul următor şi pierderile rezultate din decelerarea economiei mondiale vor fi, de acum până în 2026, de patru mii de miliarde” de dolari, a indicat Georgieva.

Directoarea FMI a făcut aceste declaraţii în cadrul unei dezbateri la care a fost însoţită de preşedintele Băncii Mondiale (BM), David Malpass, şi care a marcat începerea reuniunilor anuale pentru 2022 ale acestor instituţii la Washington, unde principalii responsabili economici vor discuta despre perspectivele economiei mondiale.

Acestea sunt primele reuniuni cu participare faţă în faţă în ultimii trei ani, a amintit Georgieva, o perioadă în care am trăit ”lucruri de neimaginat care au avut consecinţe importante”, ea menţionând pandemia, invazia rusă în Ucraina şi dezastre climatice pe toate continentele.

”Toate acestea au adus oamenii într-o situaţie foarte dificilă. Ei sunt epuizaţi şi trebuie să facă faţă unei crize a costului vieţii”, iar această situaţie ”este în mod special dificilă pentru ţările în dezvoltare”, a rezumat Georgieva.

La rândul său, David Malpass a subliniat în acest sens că nivelurile de îndatorare ale ţărilor în dezvoltare ”au devenit tot mai oneroase”, iar creşterea ratelor dobânzilor la împrumuturi le îngreunează şi mai mult situaţia, la fel şi creşterea inflaţiei.

”Cu 70 de milioane de săraci în plus”, conform ultimei analize a BM, şi o reducere cu 4% a venitului mediu, ”obiectivul nostru de prosperitate comună nu este atins” şi ”au loc inversări ale dezvoltării”, a completat Malpass.

În acest timp, Georgieva a subliniat că ”abordarea în comun a politicilor monetare şi a politicilor fiscale anul acesta este absolut primordială”, ea insistând că nu ar fi deloc bine ca politicile monetare ”să apese frâna” şi cele fiscale ”să apese acceleraţia”.

Ea a susţinut că sunt necesare investiţii şi pentru combaterea crizei climatice, argumentând că în condiţii de inflaţie şi recesiune ”vom supravieţui ca umanitate”, dar ”nu putem supravieţui unei crize climatice neîncetate”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...