Şefii companiilor aeriene se opun planului UE de a extinde sistemul de comercializare a certificatelor de emisii ETS
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/08/avioane-bune-23687-630x420.jpg)
Conform revizuirii ETS, planificată luna viitoare, Comisia Europeană (CE) ia în considerare extinderea schemei la emisiile zborurilor care pleacă din blocul comunitar. În prezent, ETS acoperă doar zborurile în Europa, scrie Agerpres.
Lansat în 2005, sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) este conceput pentru a îndeplini obiectivul UE de reducere a emisiilor pentru 2030. Sistemul ETS obligă centralele electrice şi industriile să cumpere certificate de poluare pentru a-şi acoperi emisiile de CO2, dar industriile prelucrătoare şi cele mari consumatoare de energie pot obţine unele certificate gratuit.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui CE, Ursula von der Leyen, şi analizată de Reuters, şefii de la Air France-KLM, British Airways, Lufthansa la Ryanair, AirBaltic, easyJet şi TUI se expun extinderii schemei.
„Extinderea ETS la zborurile din ţările din afara EEA (Spaţiul Economic European) va penaliza şi mai mult pasagerii europeni şi companiile, prin majorarea costului biletelor şi al transportului de marfă”, susţin aceştia.
Scrisoare vine după ce şefii companiilor aeriene s-au întâlnit la reuniunea anuală a Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) de la Rio de Janeiro.
În scrisoare se arată că o decizie a UE în privinţa ETS ar submina eforturile globale de decarbonizare a sectorului aviaţiei, în special schema CORSIA a ONU, care cere operatorilor aerieni să cumpere compensări de dioxid de carbon pentru a acoperi creşterea emisiilor în urma zborurilor internaţionale.
„Orice extindere a ETS în UE ar afecta legitimitatea CORSIA”, susţin şefii companiilor aeriene, care cer Bruxelles-ului să reducă costurile ETS la nivelul celor de la CORSIA.
Executivul comunitar a precizat că extinderea ETS ar asigura tratament egal în rândul operatorilor aerieni şi ar evita dezavantajarea companiilor care efectuează zboruri pe distanţe scurte faţă de cele care operează rute mai lungi, internaţionale.
Companiile aeriene din întreaga lume şi-au revizuit la jumătate estimările de profit pentru 2026, invocând conflictul din Orientul Mijlociu, care a scumpit combustibilul, a perturbat coridoarele aeriene cheie şi a expus fragilitatea unui sector care operează cu marje operaţionale mici.
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian, care reprezintă peste 370 de companii aeriene, reprezentând aproximativ 85% din traficul aerian global, a informat duminică în raportul său anual că se aşteaptă ca industria să înregistreze un profit net combinat de 23 de miliarde de dolari în 2026, mult sub o prognoza anterioară de aproximativ 41 de miliarde de dolari şi în scădere de la 45 de miliarde de dolari în 2025.
Revizuirea estimărilor subliniază vulnerabilitatea companiilor aeriene la şocuri geopolitice şi volatilitatea combustibilului, chiar dacă cererea de pasageri rămâne rezistentă, avioanele zboară mai pline, iar veniturile combinate urmează să crească la peste 1.100 miliarde de dolari.
UE pregăteşte o revizuire a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii în iulie, pentru alinierea sa la obiectivele climatice din 2040 ale blocului comunitar.