Șefii Renault și Nissan negociază viitorul alianței auto. E posibil să urmeze o restructurare istorică a celor doi constructori

Şeful Renault, Luca de Meo (foto), a zburat la Tokyo pentru un weekend de discuţii cu directorul general al Nissan, Makoto Uchida, în încercarea de a rezolva blocajul privind proprietatea intelectuală şi eventual pentru a deschide calea unei restructurări istorice a alianţei celor doi producători auto, transmite Financial Times (FT), relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 oct. 2022, 21:14
Șefii Renault și Nissan negociază viitorul alianței auto. E posibil să urmeze o restructurare istorică a celor doi constructori

Vizita şefului Renault se concentrează pe două propuneri menite să asigure viitorul companiei franceze, dar care, în mod crucial, necesită acordul Nissan, au declarat pentru FT surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

În condiţiile în care industria auto face tranziţia spre vehicule electrice, sporesc presiunile asupra celor doi producători auto pentru a face alianţa să funcţioneze mai bine.

La începutul lunii mai, Renault a anunţat că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. Planurile ar urma să fie prezentate în această toamnă.

Luna trecută, Reuters anunţa că grupul chinez Geely Automobile Holdings şi o companie petrolieră sunt în negocieri pentru preluarea de participaţii la viitoarea divizie de motoare pe combustie a Renault.

Prima propunere a Renault prezentată Nissan vizează vânzarea către Geely a unei participaţii la divizia de motoare pe combustie (numită Horse). Ambiţia Renault de a se concentra pe vehicule electrice necesită aprobarea Nissan, ţinând cont de faptul că firmele împart tehnologia.

Sursele susţin că planul Renault vizează includerea diviziei de motoare pe combustie în afacerea Aurobay a Geely, pe care grupul o deţine împreună cu Volvo.

Este un pas cu care Nissan ar putea să nu fie de acord, deoarece nu vrea ca tehnologia dezvoltată în comun cu Renault mulţi ani să fie împărţită cu o firmă din China, explică sursele.

Şeful Renault vrea ca tranzacţia cu Geely să fie finalizată înainte de 8 noiembrie, ziua în care grupul francez îşi prezintă strategia.

A doua propunere discutată în acest weekend va fi solicitarea Renault ca Nissan să investească în noua divizie dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, pe care grupul francez vrea să o listeze în cele din urmă într-o companie separată, numită Ampere.

Deşi rezolvarea disputei privind proprietatea intelectuală este obiectivul cheie al discuţiilor, Nissan vrea să folosească prilejul pentru a cere o reducere semnificativă a participaţiei pe care Renault o deţine la Nissan, un subiect care a fost o sursă de tensiuni în ultimii ani. În ultima perioadă, reticenţa Renault faţă de acest subiect s-a atenuat, în schimb compania vrea să întărească cooperarea cu Nissan în privinţa proiectelor operaţionale, conform surselor.

Directorii Renault au argumentat că alianţa cu Nissan va trăi sau va muri în funcţie de capacitatea de a merge înainte cu planurile comune de producţie, ceea ce deschide calea pentru schimbări în acţionariat.

„Au fost discuţii despre toate aceste subiecte. Lucrul important este acum să persevereze cu ceea ce sprijină alianţa, structura capitalului nu este relevantă”, adaugă sursele.

Şi alţi rivali din industria auto îşi întăresc legăturile.

Stellantis, format în urma fuziunii dintre PSA şi Fiat Chrysler, este acum unul din cei mai valoroşi producători auto globali, în timp ce Honda şi General Motors cooperează strâns în domeniul bateriilor.

Reprezentanţii Renault, Nissan şi Geely nu au dorit să comenteze.

Statul francez, care deţine 15% din Renault, va avea probabil o influenţă importantă în orice decizie privind participaţia companiei franceze în Nissan. Ministerul Economiei din Franţa nu a dorit să comenteze.

Te-ar mai putea interesa și
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparaţii, a anunţat luni......
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la ...
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport Maritim
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport ...
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul ...