Şeful AIEA insistă asupra reluării inspecţiilor nucleare în Iran

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a accentuat marţi necesitatea reluării inspecţiilor agenţiei sale la instalaţiile nucleare din Iran după o încetare a focului între Republica islamică şi Israel, anunţată anterior de preşedintele american Donald Trump şi care a fost la prima vedere acceptată de cele două părţi beligerante, relatează dpa.
AGERPRES - mie, 25 iun. 2025, 08:56
Şeful AIEA insistă asupra reluării inspecţiilor nucleare în Iran

„Reluarea cooperării cu AIEA este esenţială pentru un acord diplomatic de succes pentru a rezolva definitiv diferendul legat de activităţile nucleare ale Iranului”, susţine Rafael Grossi într-un comunicat dat publicităţii marţi la sediul organizaţiei din Viena, scrie Agerpres.

„I-am scris ministrului de externe (iranian, Abbas) Araghchi subliniind importanţa colaborării noastre şi propunându-i să ne întâlnim în viitorul apropiat”, a declarat Grossi.

Inspectorii AIEA au rămas în Iran pe toată durata conflictului şi sunt pregătiţi să se întoarcă la instalaţiile nucleare pentru a verifica stocurile de materiale nucleare, se arată în comunicat.

Este pentru a doua oară în această săptămână când directorul general al AIEA solicită acces pentru inspectorii internaţionali la instalaţiile nucleare iraniene. Într-o declaraţie făcută luni, Rafael Grossi a declarat că este important de stabilit ceea ce s-a întâmplat cu cele peste 400 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 60%, ceea ce se apropie de nivelul la care poate fi utilizat în scopul fabricării armei nucleare.

Ultima oară, inspectorii AIEA au avut acces la siturile nucleare iraniene cu doar câteva zile înainte de începerea atacurilor aeriene israeliene, la 13 iunie.

Înalţi oficiali de la Teheran au dat de înţeles în ultimele zile că Iranul şi-ar putea suspenda cooperarea cu organismul ONU de monitorizare nucleară cu sediul la Viena.

Dimensiunea pagubelor provocate de recentele atacuri israeliene şi americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului rămâne incertă. În pofida acestor atacuri, ministrul de externe iranian Araghchi a reafirmat intenţia Teheranului de a continua dezvoltarea programului nuclear al ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...