Şeful ANAF: Unii inspectori fiscali consideră că scopul lor este să dea amenzi

Viziunea corectă a ANAF este să crească gradul de conformare voluntară la plata taxelor şi impozitelor, nu să dea cât mai multe amenzi, aşa cum cred încă unii inspectori fiscali, a declarat, joi, Lucian Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în cadrul unui eveniment de specialitate.
AGERPRES - J, 17 nov. 2022, 14:34
Şeful ANAF: Unii inspectori fiscali consideră că scopul lor este să dea amenzi

El s-a referit la raportarea SAF-T (Stadard Audit File for Taxation), care va fi o provocare pentru ANAF anul viitor, când vor începe contribuabilii mijlocii să-l depună. În ceea ce priveşte marii contribuabili, au fost deja depuse 3.075 de declaraţii.

„Ele mai au poate erori, se corectează, e o perioadă firească. Viziunea mea asupra ANAF nu înseamnă număr de amenzi şi de dosare penale făcute şi chiar mă lupt împotriva acestor mentalităţi care încă se mai fac simţite în rândul inspectorilor noştri. Mă interesează creşterea conformării voluntare la declarare şi la plată. Asta trebuie să înţeleagă şi colegii mei, pentru că asta trebuie să fie viziunea corectă a fiscului. A, da, cel care face o infracţiune, fără discuţie trebuie tratat ca atare, dar nu doar de dragul de a bifa ceva acolo, nu acesta este scopul final. Deci nu-mi doresc amenzi, ci o colaborare foarte bună şi o reuşită a implementării SAF-T, în primul rând la marii contribuabili, unde ne apropiem cumva de finalul implementării acestui proiect, dar vor fi erori şi anul viitor. Nu vom sancţiona o eroare, din contră, îl vom aprecia pe cel care face eforturi să îl abordeze, vine, ne întreabă”, a explicat Heiuş, în cadrul conferinţei „PNRR – Investiţii pentru economia viitorului. Reforma fiscală”, organizată de PwC România.

El a precizat că nu este adeptul prorogărilor, ci al eforturilor comune pentru a putea face funcţional un proiect.

„Dacă amân ceva, mai stau şase luni şi mă agit cu o lună înainte. Trebuie să mergem în ritmul pe care ni l-am stabilit, şi pe SAF-T şi pe restul proiectelor”, a mai spus preşedintele ANAF.

Principala sa temere este că, deşi finanţarea acestor proiecte este asigurată de PNRR, implementarea lor fizică ar putea întâmpina blocaje.

„Să spunem lucrurilor pe nume: tot ce discutăm astăzi discutăm doar pe foi. Avem nişte proiecte, avem o viziune, ştim ce ne dorim, avem sursa de finanţare asigurată, dar când îl punem în practică aici e marea provocare. Nu scrierea, notificarea, declararea ţintelor, ci ca aceste mecanisme să fie efectiv funcţionale în 2026, să zicem. Acesta este cel mai complicat lucru şi aici e frica mea cea mai mare. Din cauza legii achiziţiilor publice, din cauza erorilor pe care nu le poţi estima la început, poţi să te ajungi să te blochezi sau să ai mari probleme în implementarea fizică. Discutăm despre servere imense, cel puţin pentru factura electronică, discutăm de un milion şi jumătate de facturi pe zi”, a adăugat Heiuş.

La toate acestea se adaugă criza subconductorilor şi posibilitatea ca furnizorii să nu poată livra echipamentele la timp.

Te-ar mai putea interesa și
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție de 3,4 milioane de dolari în VoicePatrol, alături de Impact Ventures,......
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...