Șeful ANRE: Nu există nici un plan pentru introducerea unei așa-numite “taxe pe soare”. Explicațiile instituției

20 02. 2024
fotovoltaice casa

“Prosumatorul reprezintă un element central al tranziției energetice, devenind un actor esențial în modelarea și înțelegerea noilor paradigme din domeniul energiei electrice. Pe masură ce resursele energetice clasice devin tot mai limitate și presiunea pentru reducerea impactului asupra mediului crește, prosumatorul devine un catalizator al schimbărilor, aducând o contribuție semnificativă la transformarea durabilă a sistemelor electroenergetice. Legislația europeană și națională, împreună cu normele specifice de reglementare, sprijină și stimulează implicarea prosumatorilor în acest proces de tranziție. Drepturile conferite prosumatorilor, precum posibilitatea de a livra surplusul de energie în rețea și de a beneficia de compensații, sunt elemente cheie în facilitarea adoptării acestui nou model energetic”, arată ANRE într-un comunicat de presă.

Instituția susține că temerea prosumatorilor că le va fi taxat autoconsumul prin instalarea unui contor special nu este reală, iar contorul a fost instalat doar pentru a se putea evidenția cât mai corect producția de energie din surse regenerabile

“În acest context, evidențierea corectă a producției de energie din surse regenerabile a devenit extrem de importantă. Motiv pentru care există prevederi specifice la art. 45 din Legea nr. 123/2012, articol modificat prin OuG nr. 143/2021, cu modificările și completările ulterioare, privind posibilitatea de a monta contoare inteligente în instalația de utilizare a prosumatorilor. Montajul acestor contoare a fost suspendat parțial pentru a permite racordarea mai rapidă la rețea a prosumatorilor, în contextul crizei de contoare intervenită în perioada 2021-2022, cauzată de criza de producție generală a componentelor electronice digitale. Trebuie precizat faptul că prețul acestui contor este suportat de operatorii de distribuție, singurele costuri suplimentare pe care le suportă prosumatorul fiind cutia de distribuție în care se va monta acest contor. În concluzie, prezența acestui echipament de măsură este prevăzută în Legea nr. 123/2012 și nu are nici o legătură cu dispozițiile OuG nr. 163/2022, care la art. 21 alin. 3 lit. b) prevăd că: „autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii (…)”.”, mai arată ANRE.

„Având în vedere cele menționate, ținând cont de faptul că nu există o obligație de introducere a unei taxe sau a unui tarif, vă pot spune foarte clar că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei nu are în vedere niciun plan de elaborare a unui cadru de reglementare prin care să se introducă o așa numită „taxă pe soare”. Resping categoric zvonurile apărute în spațiul public cu privire la „intențiile” sau „planurile” ANRE pe acest subiect și lansez invitația asociaților de profil la un dialog constructiv din care să aibă de câștigat prosumatorii”, a spus George Niculescu, președintele ANRE.

Mesajul ANRE survine după ce Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din Romania a dat un comunicat de presă în care spunea că a pregătit infrastructura pentru taxarea autoconsumului pe banii prosumatorilor, în ciuda asigurărilor din partea Guvernului că nu va introduce aşa numita „taxă pe soare”.