Şeful Băncii Centrale a Greciei dă asigurări că ţara sa va rămâne în zona euro

Economica.net
02 06. 2015
grecia_euro_31530600

„Nimeni nu are mandat să scoată ţara din zona euro … astfel încât sunt foarte optimist că o ieşire a Greciei din zona euro (Grexit) nu va avea loc”, a afirmat Stournaras, care este şi membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Acesta a adăugat că recentele sondaje de opinie arată că 80% dintre greci vor să rămână în zona euro şi 65% dintre cei chestionaţi sunt dispuşi să facă sacrificii suplimentare pentru acest obiectiv.

În aceste zile, Atena încearcă să încheie un acord cu creditorii săi pentru a obţine deblocarea unei noi tranşe de împrumut şi a evita falimentul.

Din cauza temerilor privind ieşirea Greciei din zona euro, persoanele fizice şi juridice şi-au retras banii din bănci, înregistrându-se în februarie cel mai scăzut nivel al depozitelor bancare din ultimii 10 ani, ceea ce a forţat băncile elene să devină dependente de finanţarea de urgenţă (ELA) de la Banca Centrală a Greciei.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.