Şeful Bisericii Anglicane îi compătimeşte pe bancheri, deveniţi ţapi ispăşitori pentru criza bancară

Economica.net
22 07. 2013
catedrala_cantebury_18479200

Chiar dacă şefii băncilor nu pot fi traşi la răspundere pentru criza bancară, sunt vinovaţi că au evitat responsabilitatea asigurându-se că nu ştiu ce se întâmplă în propriile bănci, a spus Welby, potrivit postului BBC Radio 4, citat de cotidianul The Guardian. Arhiepiscopul, fost director al unei companii petroliere înainte de a deveni preot, este în prezent şi membru în comisia pentru standarde bancare a Parlamentului de la Londra.

„Cu siguranţă unul dintre trendurile foarte nefericite, ca să fim indulgenţi, este că în cadrul unor companii de servicii financiare exista o politică clară de a nu spune lucruri directorilor de top. Se asigurau că nu le sunt aduse la cunoştinţă informaţii, pentru că astfel putea afirma că nu au avut cunoştinţă de situaţie, iar asta este inacceptabil. (…) Dar treaba asta de a spune că un singur individ poartă toată vina, pare a fi o atitudine de mulţime pusă pe linşaj”, a spus Welby.

Arhiepiscopul a vorbit la BBC Radio 4 despre sectorul bancar pentru prima dată după ce comisia din care face parte a publicat în iunie un raport critic privind industria bancară. Comisia a făcut peste 80 de recomndări, iar şefii băncilor au fost acuzaţi că au evitat responsabilitatea şi au închis ochii la ce se întâmpla.

Welby a declarat BBC că îi compătimeşte puţin pe directorii de bănci şi a admis că nu este sigur că s-ar fi comportat altfel dacă ar fi fost în locul lor. De asemenea, arhiepiscopul de Canterbury a descris tensiunile dintre propria credinţă şi mediul de afaceri în perioada când lucra ca director la o companie petrolieră, înainte de deveni preot.

Înainte de a intra în rândul clerului, Welby a ocupat postul de director în cadrul companiei petroliere Enterprise Oil.

Biserica Anglicană deţine o avere de peste cinci miliarde de lire sterline, inclusiv proprietăţi imobiliare şi investiţii în fonduri de hedging şi companii.

La sfârşitul lunii iunie, Financial Times a scris, citând surse, că fondul care administrează averea Bisericii Anglicane a intrat într-un consorţiu format din mai mulţi investitori, inclusiv lordul Rothschild, care încearcă să cumpere o reţea de 315 sucursale ale Royal Bank of Scotland (RBS).

Administatorii activelor Bisericii Anglicane s-au alăturat consorţiului de investitori organizat de lordul Davies, fost preşedinte al băncii Standard Chartered, au spus sursele. Consorţiul include, printre alţii, fondurile de investiţii Corsair şi Centerbridge şi compania RIT Capital a lordului Rothschild.