Şeful Carrefour România a părăsit compania

Economica.net
28 08. 2013
polignac_77654600

Filiala din România a grupului de retail francez Carrefour a rămas de puţin timp fără director general. François Melchior de Polignac (40 de ani), numit pe această poziţie în mai 2011, a părăsit compania, dar şi grupul, după cum au confirmat pentru ECONOMICA.NET oficialii Carrefour. Compania nu a anunţat încă motivul plecării şi care va fi înlocuitorul lui Polignac, care a lucrat în grupul Carrefour din iunie 2003.

Francois-Melchior De Polignac l-a înlocuit în urmă cu peste doi ani pe Patrice Lespganol, care a preluat conducerea Carrefour Grecia. În mandatul său, compania s-a extins agresiv pe plan local, ajungând de la 35 de magazine în 2011 la aproape 70 în momentul de faţă. De asemenea, Polignac este „responsabil” de apariţia lanţului de magazine de proximitate Carrefour Express, pe care retailerul îl dezvoltă cu diverşi parteneri locali, care au preluat franciza., dar şi de primul „hipermarket  online” din România.  

Tot în timpul conducerii lui Polignac în România, dar şi la nivel mondial au apărut o multitudine de zvonuri potrivit cărora grupul ar dori să renunţe la operaţiunile din România. De asemenea, din ianuarie 2012, Polignac a trebuit să lucreze cu un nou manager general al grupului, Georges Plassat, şeful retailerului francez Vivarte, cunoscut şi ca „omul de la curăţenie” . Acesta din urmă i-a luat locul lui Lars Olofsson la conducerea Carrefour.

Polignac şi-a început cariera la L’Oreal ca financial controler, după care a lucrat în consultanţă. A intrat în grupul Carrefour în iunie 2003, pe poziţia de director de hipermarket.