Şeful CNAIR spune că autostrada Sibiu-Piteşti poate fi construită fără nicio problemă, în baza documentaţiei din 2008

Economica.net
03 10. 2017
sibiu_orastie1_22239000

„Sibiu–Piteşti este una dintre priorităţile noastre şi este un proiect ce poate fi promovat pe documentaţia din 2008. Am fost pe teren, am beneficiat de sprijinul Institutului Geologic Român, care a furnizat deja un document. Toate acestea vin să demonstreze valabilitatea studiului din 2008, şi nicidecum că soluţiile de atunci nu au fost cele optime. În definitiv relieful este acelaşi, nu s-au schimbat lucruri semnificative”, a declarat Ştefan Ioniţă, citat de News.ro.

Şeful CNAIR a participat marţi la dezbaterea pe tema infrastructurii rutiere din România, organizată la sediul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România.

Discuţiile au vizat problemele cu care se confruntă infrastructura rutieră în acest moment şi s-au axat cu precădere pe subiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti. Cu această ocazie au fost aduse în discuţie inclusiv motivele care au provocat întârzierea acestui proiect.

„Avem în cadrul companiei toate pârghiile şi toate mecanismele să facem lucrurile bine. Vom lucra cu experţii nostri, ingineri de drumuri, cu instituţii de prestigiu din România, cu asociaţii precum AGIR, Asociaţia profesională de drumuri şi poduri, proiectantul IPTANA. Nimic nu ne reţine să continuăm”, a adăugat directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă.

De altfel, CNAIR anunţa în luna septembrie că „prioritatea absolută” este Autostrada Sibiu-Piteşti.

CNAIR preciza în septembrie că prioritatea absolută a companiei este Autostrada Sibiu-Piteşti, parte importantă a Coridorului IV Pan-European, iar în acest context au fost scoase la licitaţie în acest an contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5 ale acestui proiect „de o importanţă majoră pentru economia României”.

Până la sfârşitul anului, CNAIR SA vrea să scoată la licitaţie şi documentaţiile pentru proiectarea şi execuţia loturilor 2, 3 şi 4 ale acestei autostrăzi, după ce, împreună cu Institutul Geologic Român, va pune la punct documentaţia premergatoare.