Șeful Dacia din România atrage atenția asupra scăderii competitivității, CEO-ul grupului Renault promite noi investiții și angajări în Maroc

02 11. 2025
François Provost - renault Group 2

Cu doar câteva săptămâni în urmă, la începutul lui octombrie 2025, Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe & Country Head Romania, declara într-o întâlnire cu un grup restrâns de jurnaliști, la care a luat parte și Economica.net, că, în privința investițiilor viitoare ale grupului Renault în România lucrurile nu sunt deocamdată doar în alb sau negru. Deocamdată se evaluează. Nu putem încă spune că din cauza IMCA (n.n – Impozitul Minim pe Cifra de Afaceri) am pierdut investiții. Dar se poate construi o relație de cauzalitate între una și alta din păcate.

De exemplu, la Dacia, proiectul de extindere a capacității de producție este încă în discuție. Nu s-a luat o decizie. Ați văzut că s-a schimbat și conducerea companiei. E posibil ca proiectul să fie amânat pentru că în astfel de chestiuni se discută totul, inclusiv fiscalitatea, costurile energiei. Din nefericire și acestea din urmă evoluează într-o direcție care nu ne avantajează. Ne ajută poziția geografică, infrastructura, mai ales cea aflată în construcție. Sunt puncte pozitive și negative, dar e clar că ne-ar sta mai bine să fim mai competitivi”.

Oficialul român care are în subordine activitățile mărcii Dacia în România nota și că ar trebui să facem mai mult cu toții în România, nu doar industria auto sau alta, sau statul. Toți trebuie să facem mai mult pentru competitivitate. Dacă ne uităm la ultimii ani vedem că lucrurile mai degrabă se degradează. Sunt și unele care se ameliorează, dar dacă facem suma mi-e teamă că o luăm în jos. Ar fi păcat, pentru că pierdem niște oportunități. Suntem la un punct de cotitură în industria auto, se vor reconfigura strategiile în următorii patru – cinci ani și ar fi bine să fim mai în față”.

Acest nou semnal de alarmă asupra pierderii e competitivitate, idee care a mai fost menționată de înalți oficiali din industria auto în ultimii ani, este completat acum de o informație venită din Maroc. Francois Provost, noul CEO al grupului Renault, a făcut prima sa vizită la un centru industrial din afara Franței al companiei nu în Spania, Slovenia sau România, toate baze europene de producție ale Renault, ci în… Maroc. Acolo unde sunt produse, în două uzine, alături de modele ale mărcii franceze, și modelele Dacia Sandero, Logan și Jogger.

Aparent mai puțin important, acest demers transmite semnalul unei atenții deosebite a șefului grupului Renault asupra activităților din Maroc. Semnalul a fost evocat, evident, și de presa marocană.

Mai ales că, în timpul vizitei în Maroc, unde a fost însoțit de noul CEO global al mărcii Dacia, Katrin Adt, Francois Provost a anunțat semnarea unui memorandum pentru crearea a încă 7.500 de locuri de muncă și modernizarea ecosistemului industrial din Maroc al grupului Renault până în 2030.

Noile locuri de muncă se adaugă celor peste 8.000 deja existente, dintre care 6.384 la moderna uzină din Tanger, iar restul la cea din Casablanca. În Maroc, grupul Renault a produs în 2024 nu mai puțin de 413.616 mașini, dintre care 363.066 purtând marca Dacia. Pentru comparație, uzina din Mioveni, România, a Automobile Dacia, companie controlată de grupul francez, avea la finalul anului trecut 11.070 de angajați și producea 309.200 de mașini.

„Am petrecut o zi la fabrica din Tanger și am putut observa progresul extraordinar al ecosistemului auto marocan. Anul acesta, vom avea o producție de 400.000 de vehicule, după un an 2024 deja record. Acest lucru înseamnă că aproape unul din cinci vehicule ale grupului Renault produse la nivel mondial provine acum din fabricile marocane”, a declarat Francois Provost în timpul vizitei în Maroc.

El a evidențiat și creșterea pieței auto marocane, acolo unde vânzările cumulate Dacia și Renault tind către 100.000 de unități. În România, cele două mărci au vândut la un loc 54.682 de mașini noi în întreg anul 2024.

De la lansarea proiectului industrial Renault în Maroc, grupul a construit o rețea solidă de furnizori locali, cu sprijinul autorităților. În prezent, avem 87 de furnizori de rangul 1, iar până în 2030 ar trebui să depășim o sută”, a mai menționat François Provost, adăugând și că două treimi dintre piesele vehiculelor produse în Maroc sunt acum fabricate local. (…) Mai mult de jumătate dintre componentele achiziționate e Renault din Maroc sunt exportate către alte fabrici ale grupului, în special în Spania și Franța”.

Pe lângă crearea de noi locuri de muncă și modernizarea unităților e producție, grupul Renault va investi în Maroc și pentru crearea unui centru de cercetare și dezvoltare – Renault Technologie Maroc (RTMA), asemănător Renault Technologie Roumanie (RTR), precum și pentru o nouă generație de vehicule electrificate.

Renault va introduce, de asemenea, în Maroc, un nou proces de presare la cald, o premieră pe continentul african. „Acest proces permite producerea de piese mai ușoare și mai rigide, realizând astfel o reducere a greutății fără a compromite rezistența. Este o tehnologie rezervată în mod tradițional modelelor de lux, pe care acum o vom putea oferi clienților noștri pe vehicule mai accesibile. Este atât un real avantaj pentru client, cât și un progres industrial major pentru fabrica noastră din Tanger”, a explicat François Provost, conform presei marocane.

Nefiind parte a Uniunii Europene, Marocul poate decide oricând și în orice sumă, ajutoarele de stat acordate investitorilor precum Renault. De asemenea, țara are de ani mulți un plan industrial ambițios care a dus inclusiv la creșterea investițiilor grupului francez, iar forța de muncă ieftină, e drept, mai puțin sau deloc calificată inițial, este pregătită acum în centre speciale finanțate de producătorii de mașini. Nu în ultimul rând, reglementările privind emisiile de CO2 pentru industrie nu sunt la fel de drastice precum cele din Europa.

Pentru divizia Dacia din România, toate aceste avantaje ale Marocului – al doilea mare pol industrial al grupului Renault care asamblează modele ale mărcii românești și le exportă către Europa -, precum și lipsa de viziune a guvernului în privința industriei auto care a dus inclusiv la scăderea competitivității, pot însemna pierderea unor noi investiții, a unor proiecte pentru vehicule și chiar, pe termen lung, o scădere a producției.

Citește și:
– Noul CEO al grupului Renault despre Dacia: Ne așteaptă noi încercări legate de electrificarea mărcii
– François Provost (Renault): Echipa din România trebuie să fie foarte prudentă și concentrată în privința competitivității