Şeful de la Avioane Craiova, Ion-Cristian Drăjneanu, a fost revocat din funcţie, la trei luni de la numire

Directorul general al companiei aeronautice Avioane Craiova, Ion-Cristian Drăjneanu, a fost revocat din funcţie de Consiliul de Administraţie, la trei luni de la numire, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie News.ro.
Economica.net - mie, 25 sept. 2019, 07:28
Şeful de la Avioane Craiova, Ion-Cristian Drăjneanu, a fost revocat din funcţie, la trei luni de la numire

”Consiliul de Administraţie decide încetarea acestui contract de mandat, începând cu data de 7 octombrie 2019 şi îl revocă din funcţia de director general pe Drăjneanu Ion-Cristian”, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie News.ro..

Acesta a fost numit la conducerea companiei în luna iunie cu un mandat de un an.

”Consiliul de Administraţie îl numeşte în funcţia de director general al societăţii Avioane Craiova, începând cu data de 7 octombrie 2019, pentru o perioadă de un an, dar nu mai târziu de data finalizării procedurii de selecţie a directorului general potrivit OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, dacă aceasta se va finaliza în interiorul acestui interval, pe Munteanu Victor”, mai arată raportul.

Compania are o capitalizare de 10,98 milioane lei şi circa 300 de angajaţi.

Avioane Craiova a realizat în primul semestru venituri totale de 7 milioane lei, la o pierdere de 8,26 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...