Şeful diplomaţiei franceze: Rusia trebuie contracarată fără a i se declara război

Ministrul francez de externe Stephane Sejourne a declarat marţi seara că Rusia trebuie contracarată fără a i se declara război, într-un interviu acordat postului de televiziune francez LCI, informează AFP.
AGERPRES - mie, 06 mart. 2024, 08:42
Şeful diplomaţiei franceze: Rusia trebuie contracarată fără a i se declara război

„Suntem într-un punct de inflexiune care trebuie să ne conducă să ţinem piept Rusiei şi trebuie să jucăm un raport de forţă pentru a-i proteja pe francezi, pe europeni”, a adăugat el.

„Convingerea noastră este că trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina”, a insistat Stephane Sejourne.

Şeful diplomaţiei franceze a acordat acest interviu după declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a apreciat marţi, la Praga, că este „necesar” ca aliaţii Ucrainei să fie scuturaţi şi îndemnaţi să „nu fie laşi” în faţa unei Rusii „de neoprit”.

Preşedintele Macron a mai spus că „îşi asuma responsabilitatea” pentru recentele sale afirmaţii controversate cu privire la posibilitatea de a trimite soldaţi occidentali în Ucraina pentru sprijin şi misiuni necombatante.

În ceea ce priveşte trimiterea de trupe, marea majoritate a ţărilor occidentale au făcut deja cunoscut faptul că nu iau în considerare absolut deloc un astfel de scenariu.

Întrebat despre declaraţii făcute de şeful statului francez, Sejourne a răspuns că „trebuie să contracarăm Rusia fără a porni război împotriva Rusiei, este cadrul pe care l-a stabilit preşedintele Republicii (…), iar cadrul cobeligenţei nu trebuie atins” .

„Nu am depăşit niciodată stadiul cobeligenţei şi nu o vom face”, a insistat el.

„Franţa vorbeşte într-un cadru puţin diferit, este o putere dotată (cu arme nucleare). Cred că Franţa poate vorbi cu Rusia de la egal la egal”.”Mesajele care au fost trimise de Franţa şi de europeni sunt un element al unui raport de forţă” cu Rusia, a adăugat Sejourne.

„Dacă Ucraina cade, probabil că Rusia va avea nişte veleităţi, iar dacă Rusia are veleităţi, este un risc de război; vor exista consecinţe în cascadă şi nu am prea multe speranţe de la Uniunea Europeană (…), trebuie să evităm acest scenariu”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Bucureștenii caută varietate și cumpără pentru aproape orice ocazie, clujenii înclină spre cadouri creative și atent alese, ieșenii apreciază umorul, constănțenii devin foarte activi în......
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
CFR Infrastructură Timișoara prezintă luni detalii despre stadiul lucrărilor la lotul 1 Caransebeș - Lugoj al liniei ...
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă  – date INS
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă – date INS
Rata de ocupare a populaţiei României, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul ...
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Preşedintele Oracle Corp, Larry Ellison, a anulat planul său ce prevedea vânzarea a 50 milioane de acţiuni în gigantul ...