Șeful FBI, Kash Patel, testează loialitatea angajaților insituției față de el cu detectorul de minciuni – surse

Sub direcţia lui Kash Patel, agenţii FBI nu mai jură credinţă Americii, ci doar directorului lor. Recurgerea la teste poligraf (sau cu detectorul de minciuni) este utilizată de acum nu pentru a estima loialitatea angajaţilor faţă de ţara lor, ci mai degrabă pentru a stabili dacă ei l-au criticat deja pe acest susţinător fidel al lui Donald Trump, aşa cum a dezvăluit recent New York Times, relatează vineri Le Point.
AGERPRES - vin, 11 iul. 2025, 21:09
Șeful FBI, Kash Patel, testează loialitatea angajaților insituției față de el cu detectorul de minciuni - surse

Cu ocazia trecerii prin detectorul cu minciuni, cadre superioare au trebuit să afirme, de exemplu, dacă au rostit sau nu aprecieri negative la adresa lui Kash Patel. Mai multe zeci de persoane au trecut prin aceste bizare interogatorii. Agenţia a căutat de asemenea să stabilească cine a dezvăluit presei că directorul FBI a cerut o armă de serviciu, cerere neobişnuită dat fiind că el nu este un agent de teren.

Michael Feinberg – un agent de rang înalt de la biroul din Norfolk (statul Virginia) până în primăvară- a fost ameninţat să treacă prin detectorul de minciuni din cauza prieteniei sale cu Peter Strzok, un veteran al constraspionajului care a fost concediat pentru că a trimis SMS-uri prin care îl ridiculiza pe Donald Trump.

Pentru a-şi păstra postul, el a declarat că „trebuia să se umilească, să implore iertare şi să depună jurământ de loialitate în cadrul revoluţiei culturale din FBI provocate de ascensiunea lui Kash Patel şi a adjunctului său Dan Bungino în cele mai înalte eşaloane ale forţelor de ordine şi ale serviciilor de informaţii americane”. El a demisionat înainte să fi trecut prin testul poligraf.

Recurgerea la testul poligraf nu este o surpriză pentru o administraţie caracterizată prin secretomanie şi o loialitate de neclintit. Potrivit media americane, natura interogatoriilor reflectă preocuparea acută a lui Kash Patel pentru imaginea sa publică. „Loialitatea unui angajat al FBI este faţă de Constituţie şi nu faţă de director sau director adjunct”, denunţă James Davidson, fost agent care lucrat 23 de ani în FBI. „Faptul că Patel este pe radarul său spune multe constituţialui slabă”, afirmă acesta, conform Le Point.

Denigrarea directorului FBI sau a lui Dan Bongino i-ar putea costa postul pe cei care o fac, potrivit unor foşti responsabili. FBI a refuzat să comenteze, invocând „probleme de personal şi deliberări interne”. De mai multe luni, administraţia este supusă presiunii unor personalităţi numite de Donald Trump.

Potrivit unei estimări a New York Times, princpalii agenţi din circa 40% din birourile locale s-au pensionat, au fost concediaţi sau au fost transferaţi. Dan Bongino a recunoscut eforturile desfăşurate „pentru a gestiona schimbările de personal radicale care au fost operate, precum şi reorganizarea generală întreprinsă de directorul Patel şi de el însuşi”.

Foşti responsabili estimează că întrebarea pusă cu detectorul de minciuni este ciudată. După cum s-a întrebat un fost oficial FBI, cine nu s-a plâns niciodată de şeful său?,scrie Le Point.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...