Şeful Ferrero dezminte informaţiile privind vânzarea companiei care produce Nutella

Economica.net
17 02. 2015
ferrero_giovanni_456789_49373400

‘Au reapărut zvonurile conform cărora Ferrero ar putea fi vândută altor companii. Directorul general Giovanni Ferrero dezminte vehement astfel de speculaţii. Ferrero nu este şi nu va fi scoasă la vânzare’, se arată în declaraţia companiei italiene, care realizează anual o cifră de afaceri de aproximativ opt miliarde de euro.

Zvonurile au apărut după decesul miliardarului Michele Ferrero, la vârsta de 89 de ani. Acesta devenise cel mai bogat om din Italia graţie companiei construite în jurul popularei creme de ciocolată Nutella, scrie Agerpres.

Tatăl lui Michele Ferrero, Pietro Ferrero, a fost cel care a pus la punct reţeta pentru faimoasa cremă de ciocolată şi se spune că a adăugat alune doar pentru a face economii cu banii pentru ciocolată. Însă Michele Ferrero a fost cel care a făcut din Nutella una din cele mai valoroase companii private din Italia.

Grupul Ferrero produce anual aproximativ 365.000 de tone de Nutella la cele 11 de fabrici din întreaga lume şi are peste 22.000 de angajaţi. Pe lângă crema de ciocolată Nutella, grupul produce şi bomboanele de ciocolată Ferrero Rocher, Mon Cheri şi Kinder. Revista Forbes îl descrie pe Michele Ferrero drept cel mai bogat producător de dulciuri de pe planetă, în condiţiile în care averea sa şi a familiei sale, în valoare de 20,4 miliarde de dolari în 2013, îl plasează pe locul 30 în clasamentul Forbes al celor mai bogaţi oameni ai planetei şi pe prima poziţie în Italia.

Fiul lui Michele Ferrero, Giovanni, a devenit director executiv al companiei după ce fratele său Pietro a decedat în 2011, în urma unui atac de cord. La finele lui 2013, Giovanni a dezminţit zvonurile potrivit cărora compania sa a fost contactată de grupul elveţian Nestle, precizând că Ferrero nu este de vânzare. Însă analiştii susţin că acesta este mai puţin interesat decât fratele său să conducă compania.