Şeful Fiat Chrysler, mesaj către Renault: Suntem încântaţi să stăm de vorbă, dar ne descurcăm fără ajutor

Mike Manley, directorul general al Fiat Chrysler Automobiles (FCA), a transmis un mesaj grupului francez Renault şi altor potenţiali parteneri: "Suntem încântaţi să stăm de vorbă, dar ne descurcăm fără ajutor", transmite Reuters.
Economica.net - lun, 05 aug. 2019, 06:54
Şeful Fiat Chrysler, mesaj către Renault: Suntem încântaţi să stăm de vorbă, dar ne descurcăm fără ajutor

În iunie, Fiat Chrysler a propus o fuziune de peste 35 de miliarde de euro cu Renault, dar a retras apoi oferta, acuzând condiţiile politice din Franţa pentru renunţarea la crearea celui de-al treilea lider global în industria auto, după Volkswagen şi Toyota. În urma tranzacţiei, FCA ar fi obţinut accesul la tehnologiile pentru vehiculele electrice ale grupului francez

„Din punct de vedere strategic, avem în desfăşurare planuri clare de investiţii şi un viitor solid. Asta nu înseamnă că dacă ar exista un viitor mai bun într-o alianţă sau parteneriat ori fuziune nu am fi interesaţi şi deschişi la asta”, le-a spus jurnaliştilor Manley.

Acesta a explicat că Fiat Chrysler este deschis la reluarea negocierilor de fuziune cu Renault, dar producătorul auto francez nu este singurul potenţial partener pentru a obţine acces la tehnologiile pentru vehiculele electrice.

„Întrebaţi fiind dacă ei ar fi singura oportunitate, cu siguranţă răspunsul ar fi ‘nu’. Există acorduri de cooperare care pot ajuta la anumite tehnologii. Există cooperări care nu au fost niciodată luate în vedere în trecut”, a declarat şeful FCA.

Pe segmentul vehiculelor comerciale, Fiat Chrysler are un parteneriat cu rivala Renault, grupul PSA. Cei doi producători auto au discutat o adâncire a alianţei lor, înainte ca Fiat Chrysler să prezinte Renault oferta de fuziune, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

FCA, care este în urma rivalelor în dezvoltarea vehiculelor autonome şi electrice, a anunţat recent că în următorii cinci ani va investi nouă miliarde de euro (zece miliarde de dolari) pentru a introduce automobile electrice şi hibride în toate regiunile.

 

Te-ar mai putea interesa și
Singura mare termocentrală pe cărbune care a mai rămas în România, Rovinari, riscă să nu poată funcționa la capacitate, pentru că nu are cărbune. Soluție avansată: cărbune transportat pe șosea, cu camionul
Singura mare termocentrală pe cărbune care a mai rămas în România, Rovinari, riscă să nu poată funcționa la capacitate, ...
Termocentrala Rovinari, care a rămas singura unitate de producție de energie electrică cu o putere instalată semnificativă, riscă să nu poată funcționa cu trei grupuri energetice pe termen......
UE avertizează China pentru evitarea unui război comercial. Europa cere „limitarea voluntară” a exporturilor de maşini hibride
UE avertizează China pentru evitarea unui război comercial. Europa cere „limitarea voluntară” a exporturilor ...
Uniunea Europeană a cerut Chinei să îşi restricţioneze, în mod voluntar, exporturile de automobile hibride către blocul ...
Inteligenţa artificială „a luat-o razna” iarăşi. OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător”
Inteligenţa artificială „a luat-o razna” iarăşi. OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător”
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvăluit noi incidente în care modelele sale de inteligenţă artificială (AI) s-au ...
Înalta Curte s-ar putea pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte s-ar putea pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să pronunţe, joi, soluţia definitivă în procesul pe care l-a câştigat ...