Șeful Hidroelectrica, soluție pentru ieftinirea energiei: Furnizorii să fie obligați să cumpere 40% din consumul clienților din piețele la termen, așa cum producătorii sunt obligați să vândă

10 02. 2022
badea_hidroelectrica_45028000

Badea a acuzat din nou comportamentul furnizorilor mari, care ajung să cumpere energia scump, din piața spot (PZU – piața pentru ziua următoare) și de aceea facturile plătite de consumatorii finali sunt atât de mari.

“Cred că trebuie să plecăm de la cifre. Cifrele, astăzi, arată că mare parte dintre producători au vândut energia pentru anul acesta, pentru anul trecut, cu un an, cu doi înainte, la niște prețuri foarte mici față de ceea ce vedeți dvs. în piață acum. Vă dau exemplul Hidroelectrica: anul trecut am vândut 12,6 TWh la un preț mediu de 268 de lei/MWh. Consumul populației  României pe anul trecut a fost, pe baza datelor ANRE până în noiembrie, undeva la 13 TWh. Cu alte cuvinte, dacă acea energie era cumpărată din timp de marii furnizori, discuția de astăzi nu trebuia să aibă loc

Influența prețului și cuplarea piețelor se întâmplă în piața pentru ziua următoare, care este cea mai volatilă piață și acest fenomen l-am semnalat încă din 2017, pentru că discuția era aceeași, doar că acele variații de preț nu erau la nivelul la care sunt în această perioadă, ca urmare a contextului european în care ne aflăm”, a spus Badea.

„Noi am vândut cu 333 de lei, la populație ajunge cu 1.000”

“Hidroelectrica a avut un preț mediu de vânzare de anul trecut, pe toate piețele, de aproximativ 333 de lei/MWh. Nu 1.000, nu 1.500 de lei, ci 333 de lei/MWh, iar la populație ajunge la 1.000, 1.500 de lei, ca să nu mai spun de consumatorii non-casnici, unde s-a ajuns la niște prețuri extrem de mari. Pe această abordare, care nu este de azi-de ieri, am constatat că există o expunere foarte mare pe PZU, care s-a dus fix în factura consumatorilor”, a continuat șeful producătorului de energie.

În acest context, soluția avansată de Badea ar fi o reglementare “în oglindă” a furnizorilor identică cu cea la care sunt supuși producătorii. Adică să fie obligați să cumpere o parte din energia clienților din piețele la termen.

“Reglementările pot fi foarte simple! Așa cum s-a modificat de curând legea 123 (legea energiei -n.red.), obligând producătorii să vândă minimum 40% din energia electrică pe piețele la termen, care nu înseamnă PZU – în care nu ar trebui să se expună nimeni decât într-un grad foarte mic pentru că acolo este volatilitatea – ar trebui să se introducă această obligație și la marii furnizori. Pentru că realitățile de astăzi arată că marii furnizori nu și-au cumpărat energia din timp. Noi o scoatem la vânzare, am vândut-o într-o mare parte și pe anul acesta, dar ea nu este cumpărată de marii furnizori, este într-o zonă de trading. Iar acolo sigur că…odată ce ai luat-o ieftin, este normal să te duci să o vinzi scump, dacă cererea este foarte mare”, a spus Bogdan Badea.

Directorul Hidroelectrica a mai spus că această reglementare elimină comportamentul speculativ, nu ridică probleme de concurență în piață și ar putea fi adoptată rapid.

Citește și:

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, 100% verde, și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național.

Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea. Compania este controlată de statul român, cu unic acționar minoritar Fondul Proprietatea.

Citește și: