Şeful Jandarmeriei acuză: Presa încearcă să discrediteze instituţia, contrar sondajelor

Diferite canale media încearcă să discrediteze Jandarmeria şi acţiunile ei, dar sondajele arată că e printre primele instituţii în ceea ce priveşte încrederea, a declarat, vineri, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română, Aurel Moise.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 11:26

„Primul comandat al primei Jandarmerii înfiinţate în lume spunea că încrederea de care se bucură este mijlocul cel mai eficient pentru înlăturarea obstacolelor care îi stau în cale. Diferite canale media încearcă să discrediteze Jandarmeria, dar sondajele arată că e printre primele instituţii în ce priveşte încrederea„, a spus Moise.

Şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română a subliniat că atribuţiile jandarmilor privind aducerea la îndeplinire a legilor există încă din 1850, de la înfiinţarea instituţiei.

„Asta face şi astăzi Jandarmeria”, a spus Aurel Moise.

Acesta a precizat că Jandarmeria Română nu interzice desfăşurarea protestelor care se desfăşoară în condiţii legale, iar dacă se vor constata aspecte negative în activitatea Jandarmeriei, structurile abilitate vor desfăşura cercetări şi vor aplica măsurile legale.

„Am mai auzit că am avea 50.000 de jandarmi, dar numărul lor este mult mai mic. La nivelul Capitalei, unde avem peste două milioane de locuitori, Jandarmeria Bucureşti are 1.000 de jandarmi”, a declarat Moise.

Potrivit acestuia, intervenţia Jandarmeriei se face gradual în funcţie de oameni, dacă aceştia sunt paşnici, jandarmii vor interveni proporţional.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, 290 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, 290 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 290 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni benchmark cu maturitatea reziduală la 103 de luni şi un randament mediu de 7,42%,......
Peste 11 milioane de euro, bani europeni, pentru crescătorii de porci. Se pot lua până la 50.000 de euro per companie
Peste 11 milioane de euro, bani europeni, pentru crescătorii de porci. Se pot lua până la 50.000 de euro per companie
Crescătorii de porci vor primi 11,9 euro pentru fiecare loc de cazare destinat porcilor la îngrășat și de 13,7 euro ...
Pesta porcină revine. A fost confirmat un focar în județul Buzău
Pesta porcină revine. A fost confirmat un focar în județul Buzău
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o exploataţie comercială cu 5.720 de porci din Stâlpu, judeţul ...
Plan de intervenţie pentru România – Zece decizii prioritare pentru energie, până în 2030 (AEI)
Plan de intervenţie pentru România – Zece decizii prioritare pentru energie, până în 2030 (AEI)
Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenţie, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea ...