Șeful Mercedes-Benz, mai bine plătit în 2023 decât rivalii de la Volkswagen și BMW

Ola Källenius, CEO-ul Mercedes-Benz, a fost cel mai bine plătit șef de companie auto din Germania. Pentru activitatea din 2023 acesta primește 12,7 milioane de euro.
Robert Stan - lun, 25 mart. 2024, 22:28
Șeful Mercedes-Benz, mai bine plătit în 2023 decât rivalii de la Volkswagen și BMW

Rivalitatea dintre marii constructori germani de automobile – BMW, Mercedes-Benz și Volkswagen – este vizibilă nu doar în materie de număr al mașinilor vândute, nivelul de tehnologie al acestora sau profit adus acționarilor, ci și în domeniul veniturilor proprii.

Citând date raportate Bursei de la Frankfurt, dar și informații puse la dispoziția acționarilor, presa germană scris că, în 2023, cel mai bine plătit șef al unei companii auto germane a fost Ola Källenius, CEO al Mercedes-Benz. Beneficiind de o conjunctură favorabilă, generată de o ajustare a metodologiei de calcul a sumelor care îi revin din activitatea depusă, dar și de o creștere importantă a valorii acțiunilor companiei, indicator care are, alături de alte coordonate, un rol în pachetul salarial, Källenius primește nu mai puțin de 12,7 milioane de euro. Suma este mult mai mare decât cea încasată în 2023, de „doar” 6,58 de milioane de euro.

Jurnaliștii germani scriu și că, în urmă cu câțiva ani, șeful Mercedes-Benz promisese să doneze orice sumă de bani care depășește zece milioane de euro. Nu este clar dacă Ola Källenius are în plan să facă asta, dar compania a confirmat că el dorește să onoreze promisiunea, fără a da detalii.

Pe al doilea loc în acest clasament al veniturilor amețitoare din industria auto germană se află CEO-ul Volkswagen, Oliver Blume. Aparent, acesta încasează pentru activitatea sa din 2023 suma de 9,71 de milioane de euro, cu aproape o treime mai mare decât cea pentru 2022.

Deși suma este impresionantă, ea este însă departe de încasările lui Herbert Diess, fost șef al grupului german, care, în anii de glorie, primea chiar și 12,8 milioane de euro. Cu tot cu bonusuri.

Este însă important de menționat că Blume încasează încă aproximativ 3,2 milioane de euro de la Porsche, companie la care deține funcția de președinte al Comitetului de Management.

Blume este urmat în clasament de directorul general al BMW, Oliver Zipse, care a câștigat mai puțin pentru 2023 decât în anul precedent. Venitul său a fost de 8,2 milioane de euro, sub cel de 10,5 milioane de euro încasat pentru 2022.

Situația lui Zipse era inversă celei a lui Källenius pentru că șeful BMW a beneficiat de conjunctura favorabilă a încasării unor bonusuri suplimentare de performanță în anul precedent. Conform presei germane, salariul lui Oliver Zipse este de doar 1,95 de milioane de euro, restul veniturilor fiind format din componente variabile, cum ar fi atingerea anumitor obiective sau performanța prețului acțiunilor.

Veniturile sunt ceva mai mici în cazul șefilor de mărci din cadrul grupului Volkswagen. Astfel, Thomas Schäfer, șeful mărcii Volkswagen a încasat 4,3 milioane de euro, în timp ce Gernot Döllner, CEO al Audi, a câștigat aproape 1,5 milioane de euro deși și-a preluat funcția doar la 1 septembrie 2023.

O comparație cu veniturile șefilor de companii americane arată că europenii încă au venituri „modeste”. CEO-ul General Motors, Marry Barra, a obținut un salariu de aproape 30 de milioane de dolari în 2022. Venitul pentru 2023 nu a fost încă anunțat. Apoi, Jim Farley, șeful Ford, a încasat sume medii de circa 20 de milioane de dolari în ultimii ani.

De de parte însă, cel mai mare venit din industria auto este cel al lui Carlos Tavares, omul care conduce grupul Stellantis. Acesta a încasat pentru 2023 nu mai puțin de 36,5 milioane de euro cu toate bonusurile incluse. Suma este cu 56% mai mare decât cea din anul anterior.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă o finanțare de 7,85 milioane de euro, pe o perioadă de 24 de luni, dezvoltatorului REDESIGN, pentru finalizarea primelor clădiri aferente etapei 2 a proiectului Stejeriș....
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate de vreme extremă până luni (prognoză ANM)
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate ...
Vreme extremă în Bucureşti şi în 13 judeţe - Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de caniculă, ...
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a constatat abateri semnificative şi generalizate cu privire la modul în care Agenţia Naţională pentru ...
Un gigant japonez ar putea intra în România. Vrea să cumpere o parte dintr-un mare lanţ de magazine cu afaceri în România
Un gigant japonez ar putea intra în România. Vrea să cumpere o parte dintr-un mare lanţ de magazine cu afaceri în România
Acţiunile gigantului japonez de retail Seven & i Holdings au înregistrat, vineri, o creştere de 3% pe Bursa de la Tokyo, ...