Şeful MI6: Iranul va dispune de arme nucleare în 2014

Şeful Serviciului britanic de informaţii (MI6) a afirmat că agenţii săi au întârziat cu patru ani achiziţionarea de arme nucleare de către Iran, dar Iranul va dispune de acestea în 2014, potrivit ediţiei de vineri a cotidianului Daily Telegraph, relatează AFP.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 11:50
Şeful MI6: Iranul va dispune de arme nucleare în 2014

Şeful MI6, John Sawyers, care se adresează în public numai în mod excepţional, a declarat săptămâna trecută în secret în faţa a circa 100 de înalţi funcţionari din Londra că fără intervenţia Serviciului, Iranul s-ar fi putut dota cu aceste arme acum patru ani, potrivit publicaţiei.

„Am fi avut o putere nucleară în Iran încă din 2008” în loc de 2014, a declarat Sawyers, fără a preciza acţiunile agenţilor săi.

Atunci când se va întâmpla acest lucru, Israelul şi Statele Unite „se vor confrunta cu pericole redutabile”, a adăugat oficialul citat de publicaţia britanică.

„Cred că va fi extrem de dificil pentru premierul israelian sau preşedintele american să accepte un Iran dotat cu arme nucleare”, a afirmat acesta.

Washingtonul şi-a întărit sancţiunile împotriva Iranului joi, pentru a determina statul să renunţe la îmbogăţirea uraniului cu potenţial militar – un program destinat oficial obţinerii de energie nucleară civilă.

Trezoreria americană a anunţat întărirea sancţiunilor financiare împotriva a peste 50 de entităţi în Iran pe care le acuză că ar participa la programul nuclear, în special companii de stat, care au legături cu Forţele Armate iraniene şi Gardienii Revoluţiei.

Iranul, care dezvoltă în acelaşi timp şi un program balistic considerat ameninţător în statele occidentale, este vizat pe de altă parte şi de atacuri cibernetice – nerevendicate – şi asaninate, în special vizându-i pe unii dintre experţii săi, precizează Daily Telegraph.

Virusul informatic Stuxnet şi Flame, dirijaţi împotriva programului nuclear iranian marchează începutul unui război cibernetic american împotriva Teheranului care, prin sabotaj, ar putea avea efecte similare unui bombardament, apreciază experţii de la Washington.

De la primele atacuri cu Stuxnet, la mijlocul lui 2009, care viza dereglarea sistemelor de control a centrifugelor necesare îmbogăţirii uraniului, Iranul este vulnerabil, potrivit analiştilor. Deşi Teheranul pare că primeşte ajutor din partea Rusiei prin intermediari în vederea contrării atacurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu - Pitești, anunță vineri secretarul de stat în Transporturi din partea......
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei”
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de ...
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri şi prevede un profit de peste 105 milioane de lei, ...
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității ...
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...