Șeful NATO susține că Rusia ar putea desfășura un evantai larg de acțiuni împotriva Ucrainei și recunoaște că sunt disensiuni între aliați

28 01. 2022
Jens Stoltenberg - NATO

Într-o conferinţă organizată de grupul de reflecţie american Atlantic Council, Stoltenberg a enumerat diferitele opţiuni de care ar dispune Rusia.

”Războiul cibernetic este una dintre ele, tentativele de lovitură de stat vizând răsturnarea guvernului de la Kiev, sabotajul – ei au agenţi de informaţii care lucrează în Ucraina chiar în acest moment. Trebuie deci să ne pregătim pentru un evantai larg de diferite acţiuni agresive ale Rusiei contra Ucrainei”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Stoltenberg s-a arătat totuşi reticent în a merge prea departe cu speculaţiile, întrucât obiectivul rămâne acela de a reduce tensiunile. ”Noi facem apel la Rusia să se aşeze şi să înceapă discuţii pentru a evita acest gen de scenarii şi a găsi o soluţie politică”, a explicat el.

Desfăşurarea masivă a peste 100.000 de soldaţi ruşi la frontierele Ucrainei a provocat în Occident temeri legate de o posibilă invazie rusă în ţara vecină.

NATO a avut deja mai multe reuniuni pe acest subiect, iar în 16 şi 17 februarie va găzdui o întâlnire a miniştrilor apărării din ţările membre.

Jens Stoltenberg a recunoscut că ”există diferenţe între aliaţi” în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, care nu este membră a NATO şi nu ar beneficia de o desfăşurare de trupe combatante.

SUA, Regatul Unit şi Canada furnizează arme şi instructori militari, în timp ce alte ţări aliate, precum Germania, se abţin.

”Nu există nicio certitudine asupra a ceea ce prevede să facă Rusia”, a spus Stoltenberg.

”De partea NATO, suntem pregătiţi să angajăm un dialog politic. Dar suntem de asemenea pregătiţi să răspundem dacă Rusia alege un conflict armat, o confruntare. Suntem aşadar pregătiţi pentru cele două opţiuni”, a adăugat el.

Occidentul a ameninţat cu sancţiuni fără precedent dacă preşedintele Vladimir Putin trece la acţiune.

SUA şi NATO au respins miercuri solicitările cheie ale Moscovei, cum ar fi oprirea extinderii NATO şi o revenire la desfăşurările sale militare la frontierele din 1997, dând asigurări în acelaşi timp că vor să discute în mod serios cu Rusia în legătură cu temerile sale privind securitatea.

Rusia prezentase în decembrie Washingtonului o serie de cereri cu privire la arhitectura de securitate europeană, solicitând în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către est.