Şeful Operei Naţionale din Bucureşti, reţinut de procurori

Economica.net
13 05. 2015
opera_romana_45678_85571900

În acelaşi dosar a fost reţinut şi un alt angajat al Operei Naţionale, cei doi urmând să fie duşi în faţa unui judecător cu propunere de arestare preventivă, scrie Agerpres.

Marţi, procurorii au efectuat percheziţii la sediul Operei Naţionale din Bucureşti şi la domiciliile unor funcţionari ai instituţiei, în cadrul unei anchete ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fals în declaraţii şi conflict de interese.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti.