Şeful Orange, Stephane Richard, crede că nu va fi schimbat din funcţie, după expirarea mandatului

Economica.net
20 03. 2014
stephane_richard_60653800

‘Nu există nicio dorinţă de a efectua schimbări în interiorul companiei. Cred că la fel gândesc şi cei din Consiliul de Administraţie’, a declarat, pentru Bloomberg, Stephane Richard, care a fost numit în funcţie în martie 2010.

Pe 26 martie, Consiliul de Administraţie al celei mai mari companii de telefonie din Franţa va lua în discuţie posibilitatea extinderii mandatului lui Stephane Richard, în vârstă de 52 de ani.

În iunie 2013, CA al Orange a decis să-l menţină în funcţie pe directorul general, Stephane Richard, chiar dacă acesta este inculpat pentru ‘escrocherie în grup organizat’.

Analiştii se aşteptau la această decizie, în condiţiile în care preşedintele Franţei, François Hollande, a declarat că statul i-a instruit pe cei trei reprezentanţi ai săi din Consiliul de Administraţie al Orange să voteze în favoarea menţinerii lui Richard în fruntea companiei.

Statul francez deţine 27% din acţiunile Orange, unul dintre cele mai mari grupuri de telefonie din Europa, cu 170.000 de salariaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 40 de miliarde de euro.

Directorul general de la Orange, Stephane Richard, a fost inculpat în iunie 2013 într-o anchetă ce a vizat un arbitraj comercial controversat din 2008 între omul de afaceri Bernard Tapie şi banca Credit Lyonnais.

Richard este bănuit că, la acea dată, când era director de cabinet al ministrului francez al Economiei Christine Lagarde, a avut o contribuţie decisivă la elaborarea unei decizii favorabile omului de afaceri Bernard Tapie.

Directorul general a vândut activele Orange din ţări precum Elveţia şi Republica Dominicană, deoarece concurenţa a afectat vânzările companiei pe piaţa internă. De asemenea, Richard a afirmat că va căuta oportunităţi de consolidare a prezenţei Orange pe alte pieţe, cum ar fi Spania şi România.

Orange îşi menţine angajamentele pentru Africa şi Orientul Mijlociu şi efectuează o analiză a situaţiei din Kenya şi Uganda, ca parte a evaluării investiţiilor companiei, a declarat săptămâna trecută un purtător de cuvânt al Orange, Tom Wright.

În ultima vreme, companiile europene de telecomunicaţii au început să-şi vândă activele periferice pe măsură ce cresc investiţiile în reţelele de ultimă generaţie şi, de asemenea, îşi reduc datoriile.

Veniturile înregistrate de Orange România în 2013 s-au cifrat la 934 de milioane de euro, în creştere cu 1,8% faţă de veniturile înregistrate în 2012, pe bază comparabilă.

La 31 decembrie 2013, Orange avea 10.436.000 de clienţi, fiind lider al pieţei de telecomunicaţii din România.

La nivelul întregului grup Orange, profitul net s-a dublat anul trecut, până la 1,9 miliarde de euro, în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu 4,5%, până la 40,98 miliarde de euro, ca urmare a războiului preţurilor de pe piaţa franceză de telecomunicaţii. În aceste condiţii, Orange a informat că va reduce cu 25% valoarea dividendelor, până la 0,60 euro pe acţiune în 2014, de la 0,80 euro pe acţiune în exerciţiul 2013.

La finele anului 2013, grupul avea 236,3 milioane de clienţi la nivel mondial, în creştere cu 2,4%, sau 5,6 milioane clienţi în ritm anual. În ceea ce priveşte numărul abonaţilor la serviciile de telefonie mobilă, acesta a ajuns la 178,5 milioane la data de 31 decembrie 2013, în creştere cu 3,5% în ritm anual (6,1 milioane noi abonaţi).