Şeful RBS: Rezolvarea crizei din Europa va mai dura ani buni

Directorul general al Royal Bank of Scotland, Stephen Hester, crede că găsirea unei soluţii pentru criza din Europa ar mai putea dura ani buni, iar economiile din sudul zonei euro trebuie să se reformeze şi să-şi recâştige competitivitatea, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 20 iun. 2012, 06:57
Şeful RBS: Rezolvarea crizei din Europa va mai dura ani buni

„În discuţie este capacitatea unor state din Europa, în special din Sud, să devină mai competitive. Între timp, vorbim despre diverse petice pentru a câştiga timp, până când efectele reformelor se vor face simţite”, a declarat Hester la Hong Kong, într-un interviu acordat Bloomberg Television.

Liderii statelor G20, cele mai mari economii ale lumii, au cerut Europei, la summit-ul de luni şi marţi din Mexic, să se mobilizeze pentru a depăşi criza şi a preveni noi efecte negative în economia mondială.

Deşi alegerile de duminică din Grecia par să fi rezultat într-o coaliţie de guvernare „pro-euro”, care va respecta măsurile de austeritate convenite cu creditorii externi ai ţării şi va menţine statul în zona euro, costurile de finanţare a Spaniei pe 10 ani au continuat să crească în această săptămână.

Acţiunile grupului bancar britanic RBS, controlat de stat, s-au prăbuşit cu 37% în ultimul an, turbulenţele provocate de criza euro dovedindu-se mai puternice decât măsurile implementate de Hester pentru reducerea datoriilor, scăderea cheltuielilor inclusiv prin concedieri şi relaxarea profilului de risc al instituţiei prin vânzări de active.

Hester a preluat conducerea RBS în noiembrie 2008, după ce banca a fost salvată de la colaps prin intervenţia guvernului britanic, devenit astfel acţionar majoritar. El consideră că statul nu ar trebui să vândă acum acţiunile pe care le deţine la bancă, deoarece momentul este inoportun şi preţul la bursă este foarte scăzut.

„Vor să vândă. Trebuie să aştepte până când va trece criza, până când economiile vor începe din nou să crească”, a afirmat el.

Participanţii la summit-ul G20 din Mexic s-au declarat în favoarea măsurilor de stimulare a creşterii economice şi de reducere a deficitelor bugetare în Europa, în timp ce liderii statelor din zona euro s-au angajat să ia toate măsurile necesare pentru a apăra uniunea monetară.

Hester consideră că moneda euro va supravieţui cel mai probabil crizei.

Moneda euro a scăzut miercuri pe pieţele asiatice cu 0,1%, la aproximativ 1,26 dolari, în aşteptarea licitaţiei de obligaţiuni de stat pregătită de Spania, care ar putea genera noi temeri în piaţă privind capacitatea statului de a se finanţa. Guvernul spaniol pregăteşte o solicitare pentru o linie de finanţare externă de 100 miliarde euro de la zona euro, destinată recapitalizării băncilor locale, afectate grav de prăbuşirea pieţei imobiliare.

Hester consideră că recapitalizarea băncilor din sudul zonei euro s-ar putea dovedi o falsă soluţie.

„Dacă ţara nu este pe drumul cel bun, recapitalizarea băncilor este, indiferent de sumă, o pierdere de timp”, spune şeful RBS.

Te-ar mai putea interesa și
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei, mai mare cu 14% faţă de 2024, a anunţat......
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Compania croată Janaf, care operează conducta petrolieră Adria, a respins vineri cererea companiei petroliere ungare MOL ...
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat digital, dar caută simplitate în experiență”
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat ...
Samsung a lansat, pe 25 februarie, noua serie Galaxy S26, consolidându-și poziția în segmentul premium al pieței de ...
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung a anunţat vineri închiderea graduală, până în luna mai, a unei ...