Şeful Ropharma, Mihai Miron, îşi vinde iar din companie

Omul de afaceri Mihai Miron a vândut un pachet de 3% din acţiunile distribuitorului de medicamente Ropharma Braşov, pentru circa 5,5 milioane de lei. La începutul verii mai încasase peste 4 milioane de lei dintr-o operaţiune similară.
Adrian N. Ionescu - mie, 21 nov. 2012, 08:34
Şeful Ropharma, Mihai Miron, îşi vinde iar din companie

Vânzările au fost făcute prin vehiculului de investiţii Rimia Investments Limited, înregistrat în Cipru. Prin acesta şi printr-un altul similar, Add Pharmaceuticals, Maihai Miron controlează peste 32% din acţiunile distribuitorul de medicamente Ropharma Braşov (simbol bursier RPH).

O companie parteneră înregistrată în SUA, Arrow Pharmaceuticals, are 31.3 % din companie.

Vânzările Ropharma Braşov au crescut cu 7%, pe primele 9 luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din 2011, , până la 107,3 milioane de lei, dar profitul net a scăzut de 4 ori, până la 1,5 milioane de lei, potrivit raportului.

Oficialii companiei acuză „programele agresive de fidelizare a pacienţilor de către competitori“, cărora nu le-ar fi păsat de impactul negativ al reducerilor de preţuri asupra profitabilităţii lor.

aUnele farmacii concurente celor ale Ropharma Braşov (simbol bursier RPH) „au acordat reduceri financiare de 15%“, se spune în raportul trimis de companie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Prin Ropharma, Mihai Miron încearcă repetarea succesului avut cu o altă companie de distribuţie de medicamente Europharm, pe care a vândut-o la începutul anilor 2000, coporaţiei SmithKline Beecham, printr-o tranzacţie estimată la 45 de miliaone de euro.

Acum, omul de afaceri braşovean spune că nu se gândeşte la vânzarea Ropharma. În schimb a listat compania la Bursă, în scopul finanţării pe termen lung.

Ropharma Braşov (RPH) valorează la BVB peste 189 de milioane de lei, preţul acţiunii RPH fiind în creştere până la 0,65 de lei / titlu

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.