Șeful Ryanair se așteaptă la o scumpire a biletelor cuprinsă între 5% și 10% în această vară

01 02. 2023
ryanair 59448339

„Cred că în vara acestui an preţul biletelor va creşte cu 5 până la 10% comparativ cu vara trecută”, într-un context internaţional în care nu vor avea loc evenimente deosebite, a explicat Michael O’Leary la o conferinţă organizată la Lisabona.

O’Leary a mai spus că Ryanair mizează pe o creştere puternică pentru la vară, graţie în special pieţei asiatice, după ridicarea restricţiilor sanitare în China, dar şi clienţilor americani care profită de un dolar puternic.

Anterior, Ryanair a raportat un profit net de 211 milioane de euro pentru cel de al treilea trimestru al exerciţiului fiscal 2022/2023, graţie revenirii cererii pentru călătoriile cu avionul, în special în perioada sărbătorilor de sfârşit de an, faţă de pierderi de 96 milioane de euro în perioada similară a anului trecut.

În ceea ce priveşte Portugalia, Ryanair a anunţat 19 noi curse dinspre oraşe precum (Barcelona, Roma sau Toulouse) sau cu plecarea de pe aeroporturile din Faro (sud) şi Porto (nord).

Cu toate că va deservi un număr total de 164 de destinaţii din Portugalia, Ryanair a precizat că nu va putea fi în măsură să îşi majoreze operaţiunile la Lisabona din cauza absenţei sloturilor de decolare disponibile, dar şi a saturării aeroportului din capitala Portugalia precum şi a creşterii taxelor aeroportuare.

Este posibil totuşi ca Portugalia să găzduiască un nou centru de formare al Ryanair în regiunea Porto (nord), a precizat directorul general Michael O’Leary, adăugând că o decizie oficială va fi anunţată în săptămânile următoare.

Ryanair Holdings plc este cel mai mare grup de companii aeriene din Europa şi compania-mamă a Ryanair, Ryanair UK, Buzz, Lauda şi Malta Air. Companiile din portofoliul Ryanair Holdings conectează peste 40 de ţări şi oferă cele mai mici tarife din Europa pentru transportul aerian de pasageri. Ryanair operează mai mult de 2.500 de zboruri zilnice de pe 230 de aeroporturi.