Şeful Sonae Sierra: După deschiderea ParkLake, nu mi-aş pune banii într-un alt mall în București, timp de cinci ani

Dezvoltatorii centrului comercial ParkLake, de pe terenul fostei baze Spartac din apropierea Parcului Titan din Capitală sunt încrezători că mallul va fi deschis în primăvara anului viitor. 
Andrada Ghira - mie, 17 iun. 2015, 21:02
Şeful Sonae Sierra: După deschiderea ParkLake, nu mi-aş pune banii într-un alt mall în București, timp de cinci ani

Zona de est a Bucureştiului a fost deficitară la capitolul noi centre comerciale, deşi mai mulţi investitori au anunţat planuri măreţe pentru această parte a Capitalei. Cu o întârziere de câţiva ani, fondul de investiţii NEPI a finalizat în urmă cu o lună investiţia de 160 de miloane de euro în Mega Mall. 

Tot în zonă, la doar câţiva kilometri depărtare, şi tot cu întârziere, lucrările la un alt mall avansează. Portughezii de la Sonae Sierra şi irlandezii de la Caelum Development ridică mallul ParkLake, o investiţie de 180 de milioane de euro, pentru care finanţarea din partea băncilor a fost asigurată şi contractul va fi semnat în perioada următoare, spun oficialii companiilor. 

Aceste două noi malluri intră în competiţia pentru banii locuitorilor din zona cu cea mai mare densitate din Bucureşti. 

„Parklake este amplasat într-o zonă privilegiată, o zonă care este cea mai densă din oraş, cu 13.000 de locuitori/km pătrat, ceea ce e aproape un record. Mai e o zonă în Moscova şi una în Barcelona, unde avem centre comerciale, care sunt mai dense decât cea de aici”, a declarat Ingo Nissen, country manager al Sonae Sierra. 

Noi retaileri 

Dezvoltatorii vor trebui să vină cu ceva nou. Până în prezent au fost semnate contracte pentru 80% din suprafaţa închiriabilă de 70.000 mp a centrului comercial şi noi retaileri pe piaţa din România vor fi anunţaţi. 

„E foarte greu să convingi retaileri noi să vină în Romania. Nu e uşor şi necesită timp. În primul rând, trebuie să îl convingi că România e locaţia potrivită. După ce ai facut asta, ei trebuie să-şi stabilească reţeaua logistică, ceea ce nu este o treabă uşoară, e o problemă importantă pentru retaileri”, mai spune Nissen.

Până la anunţul noilor chiriaşi, dezvoltatorii Parklake au semnat cu aceeaşi mari retaileri care se regăsesc în toate marile centre comerciale; Inditex, care vine cu Zara, Massimo Dutti, Stradivarius, Pull & Bear, Zara Home şi Oysho, H&M, Koton, Maxitoys. 

Întrebat dacă Bucureştiul mai suportă încă un mall, Nissen spune că doar unul sau două ar mai avea loc, în funcţie de zonă.

După ce se deschide Parklake, nu mi-aş pune banii în alt proiect timp de cinci ani. Dar după cinci ani, când puterea de cumpărare a românilor va creşte, aşa acum e preconizat, cu 2,5 – 3%, atunci da, va avea loc un alt mall, dar nu oriunde. Va fi loc pentru încă unul sau două centre comerciale, de această mărime”, mai spune Nissen. 

Nissen este de părare că mallurile din prima generaţie, care sunt mai degrabă parcuri de retail, vor avea de suferit dacă nu investesc în renovare pentru a face centrul comercial atractiv. 

„Când ai un proiect întârziat şase-şapte ani, nu te gandesti la exit”

Irlandezii de la Caelum Development au cumpărat în 2007 terenul fostei baze sportive Spartac din Capitală, iar în 2008 se asociau cu Soane Sierra pentru construcţia unui proiect gigant: cel mai mare mall din România, cu magazine pe o suprafaţă de 110.000 mp, dispusă pe cinci etaje, şi o investiţie de 600 de milioane de euro. Criza, pe care Derek Sharkey, preşedinte în cadrul Caelum Development, o asociază cu cea din anii ’30, a tăiat drastic din planurile iniţiale. Deşi e primul proiect pentru Caelum în România, pe lângă cele 17 proprietăţi comerciale pe care le deţine în Polonia, oficialii spun că nu se gândesc la un exit.

„Nu ne gândim la exit în acest moment. Când ai un proiect întârziat şase-şapte ani, nu te gandesti la exit, te gândeşti să îl termini. Închirierea merge bine, vom anunţa un nou chiriaş în curând. Dar în doi, trei ani, va fi o piaţă pentru a vinde. E un flux de bani care se mută spre est. E vorba de fonduri de investiţii din Londra şi din SUA care fac achiziţii, în special în Polonia”, mai spune Sharkey. 

Preşedintele Caelum crede că România e pe drumul cel bun, că PIB-ul va creşte, că cerere există, şi că noi branduri trebuie să intre pe piaţa din România. 

Ce face Sonae Sierra cu scheletul de mall de la Craiova şi terenul din Ploieşti 

Planurile Sonae Sierra pe piaţa locală mai includeau încă două malluri: unul la Craiova, altul la Ploieşti. Dacă la Craiova compania a apucat să ridice stâlpii, pe terenul de la Ploieşti cresc bălăriile. Ingo Nissen spune că Boardul companiei l-a mandatat să cerceteze, în timpul procesului de negociere cu retailerii pentru ParkLake, dacă aceştia au apetit şi pentru proiectul din Craiova, acolo unde competitorul principal este Electroputere Parc. 

„Trebuie să fim foarte atenţi când investim ceva. Nu vor fi 180 de milioane de euro ca la ParkLake, dar va fi în raza a 100 de milioane de euro, şi nu sunt nişte bani pe care să îi scoţi din buzunar şi să-i investeşti. Nu vom face nimic decât atunci când vom avea confirmarea că destui chiriaşi ne vor urma”,  mai spune Ingo Nissen. 

Cât despre terenul de la Ploieşti, şeful Sonae Sierra spune că este deschis la discuţii pentru partenertiate, şi că sunt investitori interesaţi, dar probabil că nu va fi dezvoltat un mall. În ultimii doi ani, NEPI şi AFI Europe sunt singurii dezvoltatori care au deschis centre comerciale la Ploieşti. 

Sonae Sierra deţine 46 de centre comerciale cu o valoare de piaţă de 6 miliarde de euro în 14 ţări de pe patru continente. 

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...