Şeful Yahoo, presat să demisioneze din cauza unei informaţii false din CV

Unul dintre cei mai mari acţionari ai Yahoo!, compania Third Point, exercită presiuni asupra conducerii operatorului de internet pentru demiterea directorului general Scott Thomson, din cauza unei informaţii false incluse în CV-ul său, referitoare la studii, relatează Bloomberg.
Economica.net - D, 06 mai 2012, 15:41
Şeful Yahoo, presat să demisioneze din cauza unei informaţii false din CV

Third Point, care deţine o participaţie de 5,8% la Yahoo!, se luptă pentru a fi reprezentată în board-ul companiei, pe care o consideră prost administrată, şi cere ca Thomson să fie concediat imediat, după ce a afirmat în mod fals în CV că este licenţial în IT. Conducerea Yahoo! analizează situaţia.

Third Point a dezvăluit discrepanţele din CV-ul lui Thomson săptămâna trecută şi reclamă faptul că Yahoo! nu a reacţionat în mod adecvat.

Disputa se adaugă celorlalte probleme cu care se confruntă operatorul de internet, care încearcă să îşi crească profitabilitatea şi să oprească scăderea numărului de clienţi.

Thomson, care a lucrat la EBay, a devenit director general al Yahoo! în ianuarie, după concedierea lui Carol Bartz, care nu a reuşit să protejeze compania de concurenţa Google şi Facebook.

„Este clar dacă cineva are sau nu o diplomă, că este o minciună deliberată, iar singurul motiv este crearea unei imagini personale nereale. Board-ul ar trebui să analizeze capacitatea sa de a conduce compania şi ce exemplu dă celorlalţi din companie”, a declarat Janise Bellace, profesor de studii juridice şi etică în afaceri la Wharton School, Universitatea din Pennsylvania.

Thomson a susţinut în CV că este licenţial în computere al Stonehill College, dar instituţia a început să acorde diplome în acest domeniu la patru ani după ce acesta a absolvit. Thomson este licenţiat în contabilitate la universitatea respectivă.

Directorul general al Third Point, Daniel Loeb, a dezvăluit informaţia într-o scrisoare adresată conducerii Yahoo!.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...