Selgros își reia expansiunea, după șase ani. Deschide un magazin la Sibiu, al 24-lea din rețea

Retailerul cash&carry Selgros, parte a grupului Transgourmet, deschide la Sibiu cel de-al 24-lea magazin din rețeaua sa din România, după șase ani în care nu a mai bifat nicio inaugurare. Noua unitate a creat aproximativ 200 de locuri de muncă.
Alina Stanciu - vin, 23 mai 2025, 09:47
Selgros își reia expansiunea, după șase ani. Deschide un magazin la Sibiu, al 24-lea din rețea

Magazinul Selgrs din Sibiu are peste 6.000 de mp și prima unitate a retailerului unde încălzirea se realizează integral prin recuperare de căldură, o soluție eficientă și sustenabilă, aliniată angajamentului companiei față de protecția mediului, potrivit companiei.

Construcția magazinului  a început în iunie 2023, unitatea reunind în aceeași zonă carmangeria și pescăria Selgros, iar raionul legume-fructe este situat în centru, pentru un acces mai facil. În interiorul magazinului se regăsește și un restaurant grill – Pauza Mică-  unde se vând multe dintre produsele din carne, producție proprie, care se regăsesc și la raft. La ieșire, cumpărătorii au la dispoziție opt case de marcat cu casier și două tip Scan&Go.

„Deschiderea celui de-al 24-lea magazin Selgros în România marchează un nou capitol în dezvoltarea noastră strategică, consolidându-ne în același timp poziția pe piață. De-a lungul celor 24 de ani de activitate în România, ne-am angajat constant să susținem economia locală și să contribuim la crearea de locuri de muncă. Ne bucurăm că, prin acest proiect, le putem oferi clienților noștri din Sibiu și nu numai acces la un sortiment variat de produse proaspete, la prețuri bune, precum și la serviciile noastre diversificate și de înaltă calitate”, a declarat Robert Hellwagner, CEO Selgros România.

Magazinul dispune de 273 de locuri de parcare și oferă servicii de distribuție directă.

Selgros Cash & Carry România este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de retail din România, cu o rețea națională formată din 24 de magazine și două platforme logistice. Compania are 4.700 de angajați la nivel național.

Selgros Cash & Carry este o companie care face parte din grupul Transgourmet, controlat în întregime de Coop Elveția, care deține în prezent 80 de magazine.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a......
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...