VIDEO Grupul Selina anunță finalizarea lucrărilor la un tronson de 14 kilometri de cale ferată

Grupul Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, anunță marți finalizarea lucrărilor pentru eliminarea restricțiilor de viteză la un tronson de 14 kilometri de cale ferată, administrat de Regionala CFR Cluj.
Anemona Andone - mar, 12 mai 2026, 14:27
VIDEO Grupul Selina anunță finalizarea lucrărilor la un tronson de 14 kilometri de cale ferată

 

„Modernizarea căii ferate pe secțiunea Jibou – Ileanda, aparținând de Regionala Cluj, a însemnat pentru colegii noștri doi ani și jumătate de lucrări complexe care au inclus schimbători de cale, treceri la nivel și poduri, pe o distanță de 14 km”, explică reprezentanții grupului de construcții bihorean.

Potrivit celor de la Selina, una dintre cele mai mari provocări ale acestui tronson, împărțit în 9 loturi, a fost faptul că lucrările s-au desfășurat pe linie simplă, iar termenele de execuție au fost foarte scurte.

selina

„Astăzi, după finalizarea lucrărilor, transportul feroviar pe acest tronson este mai sigur, mai eficient și permite viteze mai mari de circulație. Un proiect amplu, realizat cu multă muncă, coordonare și responsabilitate”, conchide Selina.

Lucrări Selina pe loturi ale Regionalelor Cluj și Brașov

Grupul Selina a câștigat la licitație mai multe lucrări de tip Quick Wins la suprastructura feroviară care au ca scop creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători și marfă, cu impact direct și imediat asupra duratei de călătorie, precum și a siguranței și confortului călătorilor.

Selina executa lucrări pe mai multe loturi de la Regionala Brașov și Regionala Cluj, în cadrul cărora înlocuia, pe secțiuni ample, componente ale suprastructurii căii – șină, traverse, aparate de cale, piatră spartă – sau oricare alt element care va conduce la ridicarea restricțiilor de viteză, potrivit unui anunț al companiei din primăvara anului 2024.

CFR S.A. are în derulare, în perioada 2024 – 2026, un număr de 123 de contracte, în valoare totală de 1,93 de miliarde de lei, cu finanţare asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru lucrări de reparaţii de tip Quick Wins în vederea ridicării restricţiilor pe 420,6 km de cale ferată, potrivit unor informații comunicate anterior.

Lucrările de tip Quick Wins sunt lucrări de reparaţii punctuale, prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii ferate între anumite poziţii kilometrice, scopul final fiind eliminarea restricţiilor de viteză şi creşterea vitezei maxime de circulaţie până la 120 km/h (funcţie de configuraţia tehnică a liniei), precizează CFR S.A..

CITEȘTE ȘI:

 

Te-ar mai putea interesa și
Boom-ul din jurul AI şi al centrelor de date a ajuns şi în Germania. Producția industrială a țarii a crecut în luna august peste așteptări
Boom-ul din jurul AI şi al centrelor de date a ajuns şi în Germania. Producția industrială a țarii a crecut în luna ...
Producţia industrială a Germaniei a crescut mai mult decât se estima în august, în pofida perturbărilor cauzate de nivelul scăzut al Rinului, pe fondul activităţii solide din domeniul......
Bulgaria anunță că va cumpăra încă cinci sisteme antiaeriene IRIS-T de fabricaţie germană
Bulgaria anunță că va cumpăra încă cinci sisteme antiaeriene IRIS-T de fabricaţie germană
Bulgaria va achiziţiona încă cinci sisteme antiaeriene IRIS-T de fabricaţie germană, a anunţat miercuri premierul bulgar ...
19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Parlamentul a adoptat proiectul de lege propus de CONAF și inițiat de deputata Geanina Pistru-Popa
19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Parlamentul a adoptat proiectul de lege propus de CONAF și ...
Camera Deputaților a votat proiectul de lege prin care 19 noiembrie va deveni Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. ...
Investiții masive în fabricile din Baia Mare și Dumbrăvița ale Montana Aerospace, care devin pilon central al grupului
Investiții masive în fabricile din Baia Mare și Dumbrăvița ale Montana Aerospace, care devin pilon central al grupului
Producătorul elvețian de piese și ansambluri complexe pentru aviația comercială, apărare și industria spațială Montana ...