Semcu s-a răzgândit. Nu mai demisionează de la şefia PNL Prahova

Preşedintele demisionar al PNL Prahova, Adrian Semcu, care vineri seară şi-a prezentat demisia, a anunţat, luni seară, în BP al filialei, că renunţă la gest, dar după plecarea acestuia de la şedinţa Biroul Politic al organizaţiei judeţene cei prezenţi au ales un nou preşedinte interimar.
Economica.net - lun, 12 dec. 2011, 20:24

Adrian Semcu, care vineri seară şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PNL Prahova, a anunţat, luni seară, în cadrul şedinţei Biroului Politic al PNL Prahova, că renunţă la demisie şi rămâne în funcţia de şef al filialei Prahova a PNL, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL Prahova care au participat la şedinţă.

Semcu a arătat că renunţă la demisie după ce cei mai mulţi dintre primarii şi viceprimarii PNL din judeţ l-au contactat cerându-i să rămână în funcţie şi după ce unii dintre colegii Biroului Politic Central al PNL i-au cerut să renunţe la demisie.

La şedinţa de luni, în care Adrian Semcu a anunţat că renunţă la demisie, a participat şi senatorul de Prahova Theodor Meleşcanu, vicepreşedinte al PNL la nivel naţional.

După ce a anunţat că renunţă la demisie, Adrian Semcu a precizat că va convoca Delegaţia Permanentă a PNL Prahova căreia îi va cere votul de încredere şi a părăsit sala de şedinţe. Conform surselor citate, senatorul Theodor Meleşcanu a rămas în sala de şedinţe după plecarea lui Adrian Semcu şi le-a explicat celor din conducerea PNL Prahova că, prin retragerea demisiei, acesta rămâne la şefia filialei. Ulterior şi Meleşcanu a părăsit sala de şedinţe.

După plecarea celor doi dar şi a celor din conducerea PNL Prahova care îl susţin pe Semcu, oponenţii acestuia au rămas în sala de şedinţe, unde, au supus la vot alegerea unui preşedinte interimar, pe buletinul de vot figurând doar numele prim-vicepreşedintelui PNL Prahova, Virgil Guran.

În urma scrutinului intern la care au participat 21 dintre cei 31 de membri ai Biroului Politic al PNL Prahova, Guran a fost ales preşedinte interimar al filialei judeţene. Acesta a primit 19 dintre cele 21 de voturi, pentru că doi dintre participanţii la scrutin nu s-au exprimat.

Adrian Semcu nu a făcut nicio declaraţie la finalul şedinţei în care a anunţat că renunţă la demisie.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Preşedintele american Donald Trump a declarat că statul cubanez a eşuat şi că libertatea va ajunge pe insula condusă de comunişti, într-un discurs susţinut marţi la ONU, prin care a......
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev a petrecerilor organizate după nunta lui Donald Trump Jr
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev ...
Senatorul republican John Curtis a cerut marţi o anchetă a Congresul american privind plata de către un afacerist rus ...
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie ...
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...