Semnal „anti-Trump” din Ungaria şi Slovacia. Cele două ţări au anunţat că vor rezista presiunilor exercitate de SUA de a reduce importurile de petrol şi gaze din Rusia

Slovacia şi Ungaria au semnalat că vor rezista presiunilor exercitate de preşedintele SUA, Donald Trump, de a reduce importurile de petrol şi gaze ruseşti, până când statele membre ale Uniunii Europene vor găsi suficiente surse alternative, transmite Bloomberg.
AGERPRES - J, 18 sept. 2025, 08:49
Semnal

„Înainte de a ne putea angaja în totalitate, trebuie să avem condiţiile potrivite – altfel riscăm să ne afectăm grav industria şi economia”, a declarat miercuri ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova. Aceasta a spus că, mai întâi, trebuie să existe o infrastructură suficientă pentru a susţine rute alternative. Aceste comentarii sunt echivalente cu o respingere a noilor presiuni din partea lui Trump ca toate statele UE să pună capăt importurilor de energie rusească, o mişcare care ar afecta Slovacia şi Ungaria, scrie Agerpres.

La rândul său, Gergely Gulyas, şeful de Cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a reiterat că ţara sa va respinge iniţiativele UE care ameninţă securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei.

Sakova a precizat că a exprimat în mod clar poziţia Slovaciei în timpul discuţiilor care au avut loc zilele trecute la Viena cu secretarul american al Energiei, Chris Wright. Ea a spus că oficialul american şi-a exprimat înţelegerea, recunoscând în acelaşi timp că SUA trebuie să stimuleze proiectele energetice din Europa.

La sfârşitul săptămânii trecute, Trump a declarat că este pregătit să adopte sancţiuni „importante” asupra petrolului rusesc dacă ţările europene fac acelaşi lucru. Guvernul de la Bratislava este pregătit să oprească legăturile sale energetice cu Rusia, dacă va beneficia de o infrastructură suficientă pentru a transporta cantităţile de energie de care are nevoie, a spus Sakova.

„Dacă avem o rută alternativă şi capacitatea de transport este suficientă, Slovacia nu are nicio problemă în a se diversifica”, a spus ministrul slovac. O întrerupere completă a aprovizionării cu Rusia ar reprezenta un risc, a subliniat însă Sakova, deoarece Slovacia se află chiar la capătul rutelor alternative de aprovizionare care vin din Occident.

Slovacia şi Ungaria, naţiuni fără ieşire la mare care se învecinează cu Ucraina, au depins din punct de vedere istoric de petrolul şi gazele ruseşti. După invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, ambele au lansat mai multe iniţiative de diversificare.

Slovacia importă aproximativ o treime din necesarul său de petrolul din surse non-ruseşti prin conducta Adria, care traversează Balcanii şi Ungaria, şi totodată a încheiat o serie de contracte flexibile cu furnizorii occidentali de gaze. Totuşi, oficialii din jurul prim-ministrului slovac Robert Fico, care şi-a menţinut legăturile cu Kremlinul şi a vizitat Moscova, consideră că livrările ruseşti sunt importante din punct de vedere strategic.

La rândul său, Ungaria consideră că sancţiunile UE împotriva Rusiei sunt ineficiente şi va continua să blocheze măsurile care îi ameninţă livrările, a declarat Gulyas la o conferinţă de presă de la Budapesta. „Când acest lucru contravine intereselor Ungariei, cum ar fi în cazul achiziţiilor de energie, atunci ne vom opune prin veto”, a spus Gulyas.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Afacerile din comerţ au crescut uşor, cu 1,6%, în primele zece luni din 2025
INS: Afacerile din comerţ au crescut uşor, cu 1,6%, în primele zece luni din 2025
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de......
România, printre cele mai mari creșteri lunare ale înmatriculărilor de mașini noi din UE în noiembrie, dar, în total, piața rămâne pe minus
România, printre cele mai mari creșteri lunare ale înmatriculărilor de mașini noi din UE în noiembrie, dar, în total, ...
Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de mașini noi din noiembrie arată o creștere a pieței auto cu 35,6%, însă ...
Băncile europene de investiţii nu reuşesc să profite de turbulenţele create de taxele vamale americane – Reuters
Băncile europene de investiţii nu reuşesc să profite de turbulenţele create de taxele vamale americane – Reuters
Băncile de pe Wall Street şi-au consolidat anul acesta poziţia pe segmentul investiţiilor bancare în Europa, clienţii ...
MApN: Sistemele radar ale MApN au detectat două ţinte aeriene în spaţiul ucrainean spre Chilia
MApN: Sistemele radar ale MApN au detectat două ţinte aeriene în spaţiul ucrainean spre Chilia
În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie au avut loc atacuri cu drone efectuate de forţele ruse asupra infrastructurii ...