Brico Depot România a avut cea mai mare creștere de vânzări din grup, încasările au urcat 15%. Semnal pozitiv pentru piața DIY

Brico Depot, al doilea cel mai mare retailer DIY din România, parte a grupului britanic Kingfisher, a vândut în primele trei luni ale acestui an în valoare de 63 de milioane de lire sterline, cu 14,7% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Este cea mai mare creștere din grup care, per total, a vândut cu 0,9% mai puțin.
Alina Stanciu - mar, 21 mai 2024, 10:16
Brico Depot România a avut cea mai mare creștere de vânzări din grup, încasările au urcat 15%. Semnal pozitiv pentru piața DIY

Cele 32 de magazine Brico Depot pe care britanicii de la Kingfisher le operează în România au adus grupului, în primele trei luni ale anului, cea mai mare creștere în vânzări, de 14,7% în termeni comparabili față de perioada similară a anului trecut, potrivit raportului financiar al companiei.

Urmare a unei performanțe puternice la categorii precum outdoor, construcții și tâmplărie, suprafețe și decorațiuni, compania a vândut anul acesta, până la data de 30 aprilie, în valoare de 63 de milioane de lire sterline.

Spre comparație, pe celelalte patru piețe unde grupul a raportat creșteri au fost majorări între 0,4% ( Polonia și B&Q Irlanda și UK) și  2,4% (Screwfix UK și Irlanda). În rest, în Franța compania a avut vânzări mai mici cu ambele branduri, Brico Depot și Castorama.

„Anul a început optimist, și, odată cu primăvara, a crescut interesul pentru amenajări interioare și pentru înfrumusețarea grădinii și a teraselor. Clienții au găsit la Brico Dépôt produsele cu designul potrivit, inclusiv branduri proprii, la prețuri accesibile și cu servicii complete. Vânzările înregistrate în primul trimestru al acestui an fiscal, cu 12.3% mai mari față de anul trecut, reflectă eforturile noastre de a îmbunătăți experiența consumatorilor prin diversificarea produselor și serviciilor oferite, atât în magazinele fizice, cât și în online, a investițiilor în tehnologie dar și în crearea unor oferte dedicate pe segmente de consumatori. Rezultatele Brico Dépôt se datorează modului în care am anticipat sau reacționat la schimbările din ultimii ani, abilității de adaptare și răspuns la nevoile clienților a echipei noastre dedicată și pregătită să facă față oricărei provocări, cu colegi implicați în inițiativele care ne fac mai buni în relația cu clienții, dar și în relațiile dintre noi.” a declaratAdela Smeu, CEO al Brico Dépôt România.

La nivel de grup, vânzările s-au cifrat la 3,2 miliarde de lire sterline, cu 0,9% mai mici decât în perioada similară a anului trecut.

„Tranzacțiile din primul trimestru au fost în conformitate cu așteptările noastre. Am observat o continuă reziliență în categoriile noastre principale, deși vânzările de „produse de mare valoare” au fost slabe, reflectând piața, așa cum era de așteptat. (…) Continuăm să punem în aplicare prioritățile strategice în ritm alert și rămânem concentrați pe creșterea cotei de piață. Vânzările noastre online au crescut cu 12,7% și ne-am extins cu succes modelul în Franța.  Rămânem concentrați pe creșterea productivității și pe menținerea unui control strict al costurilor și stocurilor. Privind în perspectivă, confirmăm trendurile  prezentate în martie pentru întregul an.  Al doilea trimestru a început în conformitate cu tendințele din primul trimestru, cu o scădere LFL la nivel de grup de 2,5% în cele trei săptămâni, până la 18 mai 2024. În ceea ce privește perspectivele generale ale pieței pentru 2024, rămânem prudenți din cauza decalajului dintre cererea de locuințe și cererea de îmbunătățire a locuințelor”, a declarat Thierry Garnier, Chief Executive Officer Kingfisher.

În primul trimestru din 2023, vânzărie Brico Depot România s-au cifrat la 59 de milioane de lire sterline, fiind cu 13,9% mai mari față de Q1 2022. Atunci însă Polonia a avut o creștere superioară, de 54,5%.

Kingfisher plc este o companie britanică, cu aproximativ 1.350 de magazine și operațiuni în opt țări din Europa. Aceasta deține mai multe branduri de retail, inclusiv B&Q, Castorama, Brico Dépôt, Screwfix, TradePoint și Koçtaş, și peste 82.000 de angajați.

Brico Depôt România, parte din grupul Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucător de pe piața DIY din România, după Dedeman, cu 32 de magazine.

Citește și

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...